Post tv local amendat de polițiști pentru continuarea companiei electorale într-o comună din zona Bazinului Ciucului

0

Articol disponibil în: Română

Foto cu caracter ilustrativ

 

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie pentru buna desfășurare a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din data de 27 septembrie 2020.

În judeţul Harghita, până la această oră, procesul electoral s-a desfășurat fără producerea unor incidente deosebite de ordine publică.

Au fost înregistrate 2 sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral.

Ambele sesizări au fost verificate cu promptitudine, iar una dintre acestea semnalată în zona municipiului Topliţa nu s-a confirmat, dovedindu-se a fi nefondată.

Cealaltă sesizare, care s-a confirmat, se referea la un post de televiziune local care continua să transmită mesaje, recomandări şi îndemnuri electorale, într-o comună din zona Bazinului Ciucului.

În acest caz, administratorul în cauză a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor Legii 115/2015 „pentru continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale potrivit dispoziţiilor art. 64, prin lansarea, afişarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum şi sfătuirea alegătorilor, în ziua votării, la sediul secţiilor de votare sau în perimetrul prevăzut la art. 83 alin. (1), să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianţe politice, alianţe electorale ori candidaţi independenţi”, cu amendă de 1.400 de lei.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie şi în judeţul Harghita pe toată perioada desfășurării procesului electoral, pentru a preveni faptele ilicite în toate domeniile şi pentru a verifica operativ orice sesizare privind încălcarea legii, iar acolo unde situația o va impune, vor fi luate toate măsurile prevăzute de lege.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy