Poşta Română a lansat primele cutii poştale digitale. 3.000 de lockere urmează să fie instalate la nivel național

0

Articol disponibil în: Română

Poşta Română a lansat vineri, 22 iulie, primele cutii poştale digitale dintr-un total de 3.000 de astfel de lockere, care urmează a fi instalate în perioada următoare pe întreg teritoriul naţional, informează compania, printr-un comunicat.

Concret, primele două cutii digitale ale Poştei Române au fost puse în funcţiune în cadrul subunităţilor OP Bucureşti 66, situată pe strada Constantin Titel Petrescu din Capitală, şi în oraşul Buftea (judeţul Ilfov), la oficiul poştal din localitate”, se  precizează în documentul citat.

Cutiile de acest gen reprezintă o soluţie de procesare pentru operaţiuni de distribuire de colete, cu sau fără ramburs, ele fiind accesibile clienţilor în regim self-service, non-stop. Acestea oferă posibilitatea destinatarilor trimiterilor poştale să-şi ridice coletul oricând doresc, eliminând, astfel, constrângerile legate de intervalul orar de distribuire de către salariaţii poştali sau de timpul de aşteptare pentru ridicarea trimiterilor de la ghişeul poştal.

Avizarea clienţilor care au de ridicat un colet se va face prin sms sau e-mail. În plus, destinatarii pot face plata direct la POS-ul integrat pe care-l posedă cutia digitală, aceasta fiind dotată şi cu un ecran tactil ce oferă o interacţiune intuitivă cu utilizatorul.

Așa cum am promis la începutul anului, lansăm și primele cutii poștale digitale, după punerea în funcțiune a ghișeului poștal digital, petrecută acum ceva mai mult de o lună de zile. Credem cu tărie că prezența acestei opțiuni în oficiile noastre poștale va fi un pilon important în procesul de digitalizare, menit să răspundă cerințelor pieței. Clienții au nevoie de flexibilitate și proximitate, iar acesta este un alt pas pentru a ne apropia de ei, din acest punct de vedere. Poșta Română se află într-un proces amplu de investiții în modernizare, iar anul acesta dispunem cele mai mari investiții bugetate și aflate în derulare din ultimele decenii”, a apreciat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy