RĂSTIGNIREA DOMNULUI. Tâlcuirea celor 7 cuvinte rostite pe Cruce de Mântuitorul

0

Articol disponibil în: Română

Domnul nostru Iisus Hristos ne-a lăsat ca învățătură cele șapte cuvinte ale Sale, spune Sfântul Nicodim Aghioritul despre Pătimirea Mântuitorului pe Cruce:

Ia aminte, iubitule, la cele sapte cuvinte pe care le-a grait Domnul pe Cruce si ti le-a lasat drept cea din urma tainica porunca, ca sa le pazesti de-a pururi in inima si in minte, in toata viata ta pamanteasca. […]

1. Cel dintai cuvant spus de Domnul pe cruce este: Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac” (Luca 23,34).

Prin aceasta Domnul isi arata nespusa dragoste si netinerea minte de rau. Nu face ca pamantul sa se despice si sa inghita pe rastignitori, ci mai degraba roaga pe Tatal sa le ierte pacatul si desigur ca ar fi fost iertati daca ar fi crezut si s-ar fi pocait si n-ar fi ramas in necredinta, dupa cum zice Teofilact:

Aratand o nespusa blandete, Iisus se roaga pentru ei si li s-ar fi iertat pacatul daca dupa aceea n-ar fi ramas in necredinta “.

Din acest cuvant a invatat Stefan sa spuna despre cei ce-l ucideau cu pietre: Doamne nu le socoti lor pacatul acesta(F.Ap. 7.60). Tot asa si Iacov, fratele Domnului a invatat sa se roage cu acest cuvant, pentru cei ce-1 aruncase jos, dupa cum spune Metafrast. Pe scurt, toti sfintii, ca imitatori si urmasi ai lui Hristos, de la acest cuvant au invatat sa ierte pe vrajmasii lor.

2. Al doilea cuvant este cel rostit de Domnul catre talharul cel bun: Amin, zic tie, astazi vei fi cu mine in rai” (Luca 23,43).

Cel mai placut cuvant, prin care Domnul face mostenitor al Raiului pe cel ce mai inainte a fost ucigas si talhar! De cate ori si multi zic cuvantul pe care l-a spus talharul catre Hristos: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta“! (Idem 42), dar nu se invrednicesc sa auda si raspunsul lui Hristos catre talhar, pentru ca nu-l spun cu cainta si cu aceeasi inima ca si talharul si pentru ca ei il spun dupa ce au crezut ca Hristos este Dumnezeu, pe cand talharul l-a spus fara sa creada ca Hristos este Dumnezeu si fara sa vada minuni, ci l-a spus unui tovaras de osanda si catre un rastignit, insuflat de Har, precum spune Sfantul Leon, dupa buna parere si mustrare de sine zicand: Noi cu dreptate patimim pentru cele ce am facut, pe cand acesta n-a facut nimic rau ” (Luca 23,41). De aceea avea dreptate dumnezeiescul Hrisostom sa strige talharului:

O minunata marturie a talharului! Il vede rastignit si vesteste Imparatia; Il vede spanzurat pe lemn si il numeste Imparat al Cerurilor! ”

Iar Grigorie Dialogul: Cuiele au tintuit numai mainile talharului pe Cruce, dar nu i-au putut tintui limba si inima“. Si Sf. Gheorghe Coresios:

inima talharului este sloboda; in credinta, pentru ca vesteste pe Hristos ca imparat; in nadejde, pentru ca pomeneste de Imparatia Cerurilor si in dragoste, pentru ca mustra pe celalalt talhar care hulea, zicandu-i: Nu te temi tu de Dumnezeu ca in aceasi osanda esti?” (Luca 23.40).

3. Al treilea cuvant este cel spus de Domnul Iisus Preasfintei Sale Maici si lui Ioan, ucenicul cel iubit, care stateau in preajma crucii Lui: “Femeie, iata Fiul Tau! Apoi spuse ucenicului: Iata mama ta!” (Ioan 19,26)

Prin acest cuvant, talcuieste Teofilact, El se grijeste numai de mama Sa – cu toate ca erau de fata si alte femei, incredintand pe Fecioara, celui feciorelnic, pe cea iubita celui iubit si pe cea curata ucenicului celui curat ca s-o pazeasca. Si ne invata si pe noi ca sa ne grijim de parintii nostri pana la cea din urma suflare a lor, daca nu ne impiedica de la evlavie si de la virtute. El se ingrijeste de mama… si fiind si alte femei numai de mama se grijeste, invatandu-ne ca sa avem grija de cei ce ne-au nascut pana la ultima suflare. Dar oare de parintii care ne impiedica de la evlavie sa nu avem grija? Nu ne opreste sa le purtam toata grija. Spune Teofil (la Coresios) ca Domnul a spus mamei Sale cuvant aspru, nenumind-o mama ci femeie, cum numea si pe celelalte, pentru ca sa n-o intristeze si mai mult prin cuvantul mama, ci prin asprimea cuvantului s-o faca sa rabde mai usor patima Lui.

4. Al patrulea cuvant este Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai lasat!” (Matei 27,46; Ps.21,1).

Desi acest cuvant unii l-au talcuit precum am mai spus inainte, Grigorie Teologul invata ca Domnul, rostind acest cuvant ne-a inchipuit pe noi, primind in persoana Sa parasirea lui Dumnezeu, pe care a suferit-o firea noastra omeneasca; dupa cum a primit si lipsa de minte si gresalele noastre, dupa cum se cuprinde in psalmul 21, referitor la Hristos, din care este si cuvantul acesta:

Caci nu El este parasit fie de Tatal fie de Dumnezeirea Lui…, ci in El ne inchipuie pe noi. Noi suntem cei parasiti si trecuti cu vederea dintai. Apoi acum mantuiti, prin patimile Celui fara de patima, dupa cum si lipsa noastra de minte si gresala insusind-o, spune celelalte prin psalm. Pentru ca vadit se refera la Hristos, Psalmul 21” (Cuv. 2 Despre Fiul).

Acelasi lucru il spune si inteleptul Origen in Talcuirea Psalmului 21 si Ioan Damaschin in Teologia sa.

5.  Al cincilea cuvant pe care l-a spus Iisus pe Cruce este: Mi-e sete!” (Ioan 19,28).

Pricinile pentru care Iisus a spus acest cuvant sunt trei: trupeasca, sufleteasca si alegorica. Fiindca Domnul varsase rau de sudori ca picaturi de sange in Gradina; fiindca varsase mult sange in grozava biciuire de la rastignire si fiindca suferise atatea dureri si patimi, trupul sau ramasese fara umezeala fireasca, incat si trupeste Domnul era chinuit de o sete arzatoare, dupa cum spune si Sf. Chiril al Alexandriei, in Talcuirea Evangheliei de la Ioan.

Pricina sufleteasca era ca Domnul cu sufletul si cu inima inseta si dorea sa sufere pentru mantuirea oamenilorMi-e sete ” – zice Fericitul Augustin: sunt insetat sa-mi vars sangele, sunt insetat sa va imbogatesc cu binefacerile mele“. Si Sf. Ciprian zice:

Domnul era insetat sa sufere si mai mult, pentru ca focul nemarginitei Sale iubiri pentru oameni ardea asa de tare in inima sa, incat desi suferise atata, I se parea ca a suferit putin, si dupa cum era fara margini si nemasurata dragostea Lui, asa dorea sa nu masure nici suferinta Lui“.

Pricina alegorica a setei Domnului era ca prin cuvantul: Mi-e sete” –zice Sf. Chiril al Ierusalimului – ca nici un lucru din lumea aceasta nu poate satura dorinta omului; ca viata omului se sfarseste, dar setea si dorul lui nu (in Teatron politicori).

6. Al saselea cuvant pe care l-a spus Domnul pe Cruce este: “Savarsitu-s-a!” (Ioan. 19,30).

Prin acest cuvant Domnul a aratat ca s-au plinit toate poruncile cele despre Dansul; ca s-a sfarsit lucrul si voia Tatalui pentru care venise in lume si despre care a spus: Mancarea mea este ca sa fac voia Celui ce M-a trimis si sa savarseasc lucrul Lui” (Ioan 4,34); ca se sfarsise puterile trupului Sau si nu putea sa rabde mai mult. Pe scurt, cu cuvantul acesta, Domnul a aratat ca s-a sfarsit intruparea si iconomia Sa (opera mantuirii) si ca nu mai lipseste nimic: Toate s-au savarsit si nu mai ramane nimic pentru mantuire“, zice sfintitul Teofilact.

Alergati acum toti care auziti sau cititi acestea. Alergati mici si mari langa cruce, ca sa va luati ramas bun de la Preaiubitul Iisus si sa-I primiti rugaciunile si binecuvantarile inainte de a-si da sufletul. Alergati cu zdrobire de inima si cu lacrimi si cereti iertare. Preotii de la cel mai mare Arhiereu al vostru; feciorelnicii de la mirele vostru; cei rataciti, de la calauza voastra; cei bolnavi de la doctorul vostru; pacatosii de la Mantuitorul si marele vostru iubitor; si la un loc, toti crestinii buni, de la bunul nostru Parinte. Unul sa-I sarute mainile, altul sa-I sarute picioarele, unul sa-I sarute rana facuta cu lancea, altul sa-I stearga sangele si altul sa-I inchida ochii, dupa obiceiul ca fiii sa inchida ochii parintilor lor cand mor asa cum si Iosif a inchis ochii lui Iacov, tatal sau: Si Iosif si-a pus mainile pe ochii lui” (Facere 46,4). Pentru ca dulcele Iisus va mai spune un singur cuvant si pe urma ne va parasi, indata isi va da sufletul. Priveste cum i se zbuciuma sufletul, cum se afla la cea din urma suflare si-n agonia mortii. Priveste cum isi inclina capul ca sa cheme moartea si striga cu mare putere si glas, cel mai din urma si al saptelea cuvant:

7. Parinte, in mainile Tale imi dau duhul” (Luca 23,46)

Ah! A murit viata lumii! Ah! si-a dat duhul suflarea ingerilor! Ah, si-a dat suflarea sufletul tuturor! Soare ascunde-ti razele tale; pamantule, cutremura-te; pietrelor, despicati-va; morminte, deschideti-va; mortilor inviati; catapeteasma sfasie-te de sus pana jos si toate fapturile luati parte la nedreapta moarte a Facatorului vostru!

Si iata catapeteasma templului s-a rupt in doua de sus pana jos, mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor celor adormiti au inviat” (Matei 27,51).

Cum ti se pare acum, iubitule, aceasta scoala pe care ti-a deschis-o Iisus pe Golgota? Cum ti se par aceste lectii si invataturile pe care ti le-a predat Domnul pe Cruce? Nu sunt minunate, mari si foarte puternice doctorii pentru toate suferintele? Deci cand da peste tine vreo rea intamplare alearga la Golgota. Cand te apuca vreo patima alearga la Golgota. Cand te musca serpii cei ganditori, dracii, alearga la Cruce. Pentru ca indata ce vei vedea pe Cel rastignit si-ti vei aminti de cele sapte invataturi pe care El ti le-a dat pe Cruce, indata te vei vindeca si vei trai, dupa cum si evreii muscati de serpi in pustie, indata ce priveau sarpele de arama se vindecau si nu mai mureau: Si a facut Moise un sarpe de arama si l-a pus ca semn si cand un om era muscat de sarpe daca privea la sarpele de arama, traia ” (Numeri 21,9).

Cand ai vreun dusman, care te-a nedreptatit sau te-a jignit, sau te-a prigonit de moarte, alearga la cruce si adu-ti aminte de intaiul cuvant pe care l-a spus Domnul, iertand pe cei ce-L rastigneau si iarta si tu pe vrajmas din toata inima. Cand se va intampla sa te pedepseasca Dumnezeu cu boli si cu necazuri pana la moarte, alearga la cruce si fa ca bunul si recunoscatorul talhar, crezand si marturisind ca pe dreptate si pentru pacatele tale esti pedepsit, cunoscand ca este un Dumnezeu, de care sunt conduse toate fapturile si nimic nu este trecut cu vederea si de aceea proslaveste drepatea dumnezeiasca, care te-a pedepsit pentru folosul tau si nu murmura deloc. Pentru ca daca Domnul Cel fara pacat, osandit la moarte pe Cruce pentru pacatele tale, ca un nelegiuit sau talhar – nu a murmurat – cum vei mai murmura tu, cand suferi pentru pacatele tale? Si cand ai inainte-ti pilda lui Iisus Cel fara de pacat? Iar pentru recunostiinta si marturisirea ta, sa stii ca vei auzi si tu al doilea cuvant, pe care l-a spus Domnul talharului si vei intra in Rai, ca sa imparatesti impreuna cu Hristos, lasand afara pe talharul, care murmura si blestema. Dupa cum te sfatuieste Sf. Grigorie Teologul:

“Daca te-ai rastignit impreuna cu talharul, cunoaste pe Dumnezeu ca recunoscator; daca acela a fost nelegiuit pentru tine si pentru pacatul tau, tu fa-te pentru Dansul ascultator de lege, inchina-te Celui ce s-a rastignit pentru tine si – rascumpara-te de rautate, rascumpara prin moarte mantuirea, intra in Rai cu Iisus, caci ai cazut cu stiinta. Priveste bunurile de aici, lasa pe cel ce murmura sa moara afara cu blestemul” (Cuv. la Pasti).

Daca ai parinti trupesti sau duhovnicesti batrani, alearga la Cruce si invata din al treilea cuvant al Domnului sa te ingrijesti de dansii si sa le dai cele de trebuinta pentru viata ca: slujire trupeasca, cinste, supunere si orice alt ajutor: mai ales cand sunt saraci si bolnavi si batrani si nu te impiedica de la evlavie si virtute. Cand cineva face fata de tine vreo gresala mare sau mica alearga la cruce si invata din cuvantul al patrulea al Domnului sa ierti gresala fratelui tau, rabdand cu voie si din dragoste, ca si cum tu ai facut-o altuia, dupa cum si Hristos a primit ca fiind ale Sale nepasarea, neinteleptia si pacatele noastre. Caci sa stii, frate, ca doua sunt primirile, dupa cum zice Sf. Marcu Pustnicul: una fara de voie si dupa rautate, cum este, de pilda, cel care insala sau nedreptateste pe altul, sau il cleveteste si ii face rau; acela fara sa vrea isi aduce asupra sa pacatele si ispitele pe care le-ar suferi acela pe care el l-a inselat, l-a nedreptatit, l-a clevetit sau i-a facut rau, dupa cum ne incredinteaza de aceasta Scriptura zicand: “Dreptul scapa din lat si in locul lui cade nelegiuitul” (Prov. 11,8); si iarasi: “Cel ce sapa groapa aproapelui, cade intr-insa, iar cel ce rostogoleste piatra, peste dansul o rostogoleste” (Prov. 26.27).

Cealalta primire este de voie si izvoraste din dragoste, dupa cum Domnul, a primit si a luat asupra Sa pacatele si bolile si ispitele si suferintele noastre rabdand pana la moarte. Caci zice: “Iata mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatele lumii” (Ioan 1,29) si iarasi: “Acesta slabiciunile noastre le-a luat si bolile le-a purtat” (Matei 8.17); si iarasi: “Pentru ei ma sfintesc pe mine, ca si ei sa fie sfintiti cu adevarat”‘(Ioan 17,19). Dupa cum si Apostolii si toti sfintii au luat asupra-le pacatele pe care le faceau atat necredinciosii cat si credinciosii rabdandu-le ca pe ale lor. De aceea si Pavel porunceste zicand: “Purtati sarcina unul altuia si asa veti plini legea lui Hristos ” (Gal. 6.2).

Cand te lupta patima lacomiei si pofta de bogatie, de slava si de placeri, alearga la scoala Golgotei si invata din al cincilea cuvant spus de Domnul pe Cruce, sa insetezi si sa poftesti nu aceste lucruri stricacioase si trecatoare, care, fiind pieritoare si inselatoare, nu pot satura vreodata pofta omului, dupa cum nici apa zugravita nu poate potoli setea celui insetat. De aceea si femeia lui Lot care s-a intors sa priveasca spre Sodoma, nu s-a prefacut in vreun fel de piatra, ci in stanca de sare (Facere 19,26). Dupa cum cel ce mananca sare nu-si poate potoli setea, asa si cel ce pofteste lucrurile lumii, nu se poate satura niciodata. De aceea iti zic sa nu doresti acestea, ci doreste sa faci bine fratilor tai si sa-ti placa sa suferi din dragoste pentru dansii. Doreste pe Dumnezeu si slava lui Dumnezeu si fericirea care singura-ti poate indestula pofta si setea, dupa cuvantul Psalmistului: Satura-ma-voi cand mi se va arata slava Ta” (Ps. 16,17). De aceea a zis Fericitul Augustin, ca numai fericirea cereasca este binele desavarsit, care potoleste pe deplin pofta omului.

Cand esti bolnav sau batran si vezi ca s-a apropiat moartea, alearga la scoala de pe Golgota si invata din al saselea cuvant al Domnului, ca sa sfarsesti toate cele randuite si sa te spovedesti cu zdrobire de inima de toate pacatele facute din tinerete si pana in ceasul acela. Sa ierti din toata inima pe toti care ti-au gresit cu cuvantul sau cu fapta si sa ceri si tu iertare de la toti cei pe care i-ai jignit in vreun chip oarecare. Sa-ti faci sfantul Maslu, sa te impartasesti cu Sfintele Taine, sa-ti scrii testamentul, randuind ca din avutul pe care-l ai sa se dea si milostenie la saraci, precum porunceste dumnezeiescul Hrisostom, care zice ca testamentul fiecaruia sa aiba in el si numele lui Hristos si al saracilor.

Iar cand vei fi aproape sa-ti dai sufletul, adu-ti aminte de al saptelea cuvant al Domnului si incredinteaza cu toata umilinta si durerea inimii si cu lacrimi sufletul tau in mainile lui Dumnezeu, zicand cu Sf. Stefan: “Doamne Iisuse, primeste sufletul meu!” (F. Ap7,59). si cu Fericitul Augustin: Viata mea, primeste sufletul meu!” (Rugaciunea de dragoste, intaia).

Vezi, frate, ce folos ai de la Scoala Golgotei? Vezi ce minunata invatatura ti-a dat Domnul pe Cruce? Rusineaza-te dar ca pana acum ai fost nepasator si n-ai invatat aceasta de suflet folositoare lectie. Roaga-L sa te invredniceasca, prin harul Sau, sa-ti aduca aminte totdeauna de aceasta invatatura si s-o pastrezi in inima, spre a folosi la nevoie ca sa nu mai pacatuiesti, zicand cu David: Intru inima mea am ascuns cuvintele Tale ca sa nu mai gresesc” (Ps. 118,11). Si pentru ca Crucea este amvonul cel inalt, de pe care Domnul ti-a vestit invatatura cea mantuitoare, cere-I har sa te invredniceasca in toate necazurile sa-I imbratisezi Crucea, ca sa afli intr-insa scapare si mangaiere in toate suferintele. Ca sa ai ca slava si lauda in toata viata ta, zicand cu Pavel:

“Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda decat in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care mi s-a rastignit lumea, iar eu lumii” (Galateni 6,14).

(din: Sfantul Nicodim Aghioritul, Deprinderi duhovnicesti, Editura Episcopiei Ortodoxe, Alba-Iulia, 1995)

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy