S-au deschis înscrierile la Aleargă România – ediția 2021!

0

Articol disponibil în: Română

 

Motivează-te pentru a face mișcare constant! Înscrie-te la evenimentul virtual Aleargă România – ediția 2021!

Dacă ai nevoie de o motivație în plus pentru a face mișcare, alătură-te Comunității Aleargă România și participă la un eveniment sportiv virtual cu kilometri reali!

S-au deschis înscrierile pentru Aleargă România – ediția 2021, care vine cu mai multe noutăți antrenante:

Ai 4 sporturi separate dintre care să alegi, având curse diferite: mers, alergare, bicicletă, înot. Iar dacă vrei să fii super-activ, poți combina oricare 2 sau 3 sporturi, în cadrul evenimentului.

Pentru fiecare dintre acestea există mai multe opțiuni de distanță:

  • Mers: Tura dus (983 km), Tura dus-întors (1966 km);
  • Alergare: Tura dus (983 km), Tura dus-întors (1966 km), Tura circulară (3.004 km);
  • Bicicletă: Tura circulară (3.004 km), Tura circulară dus-întors (6.008 km);
  • Înot: 100 km, 250 km sau 500 km.

Evenimentul va fi oferit pe tot parcursul anului 2021, cu distanțe și trasee provocatoare, care să te motiveze constant să faci mișcare. Startul oficial va fi pe 1 ianuarie 2021, iar finișul pe 31 decembrie 2021.

Toți participanții care completează distanța pentru care s-au înscris până pe 31 decembrie 2021, la ora 23:59 cel târziu, primesc statutul de Finisher și catarama personalizată sau medalia evenimentului, la alegere.

Aleargă România nu este o cursă competitivă, ci o Comunitate de susținere reciprocă și se adresează atât iubitorilor de mișcare, celor cu experiență în sport, cât și începătorilor. Evenimentul oferă participanților motivație suplimentară pentru a rămâne activi tot timpul anului, dar și informații interesante despre localitățile prin care „trec”, în drumul spre finiș.

Reducere la taxa de participare

Persoanele care se înscriu până pe 31 decembrie 2020 plătesc o taxă redusă. Înscrierile rămân apoi deschise până pe 31 august 2021, cu taxa regulară. Cei care aleg mai multe sporturi beneficiază de pachete de reduceri.

Detalii și înscrieri: http://aleargaromania.ro/editia-2021

Despre evenimentul Aleargă România

Aleargă România este un eveniment virtual care încurajează stilul de viață activ și depășirea propriilor limite, cu suportul unei Comunități prietenoase.

Participanții nu se întâlnesc la o linie de start reală, ci fiecare își face antrenamentele obișnuite în zona lui de domiciliu și își convertește kilometrii din viața reală, avansând astfel pe harta virtuală a traseului înspre finiș. Se pot contabiliza inclusiv kilometrii realizați în cursele din lumea reală.

Fiecare participant confirmat are un cont individual pewww.aleargaromania.ro, unde își încarcă treptat numărul de kilometri parcurși. În plus, este disponibil istoricul activităților, progresul realizat, precum și “localizarea” pe traseu sau încadrarea în timp.

Evenimentul a strâns în jurul său o Comunitate vibrantă, care se sprijină, se încurajează reciproc și își prezintă locurile unde fac mișcare în zona lor sau frumusețile localității lor de reședință – ca o călătorie virtuală prin diverse locuri din țară. Profilul public este disponibil pe Facebook și pe Instagram, dar există și un Grup rezervat participanților confirmați.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy