Statul paralel nu înseamnă DNA sau servicii

0

Articol disponibil în: Română

Am văzut în ultima perioadă multe interpretări absolut incompetente legate de noțiunea de stat paralel. O noțiune abstractă pe care mulți o traduc în moduri care mai de care mai infantile.

Din păcate, din dorința de răzbunare pe sistem sau din simpla necunoaștere a realităților, unii cad în panta în care confundă statul paralel cu unele instituții de forță în special cu DNA sau servicii. Aceste instituții nu numai că nu fac parte din statul paralel, dar chiar se luptă cu această entitate care are create ”culoare” în aceste instituții de forță cum de altfel are create culoare în mai toate instituțiile din România.

Chiar și ce vedem noi acum în spațiul public ca dezvăluiri despre corupția sau practicile abuzive din servicii sau DNA sunt de fapt efectele luptei dintre profesioniștii din instituții și statul paralel. Pe de o parte statul paralel încearcă să contamineze cât mai mult aceste instituții, iar pe cealaltă parte ele își rejectează propriii oameni ”contaminați” de abuz și corupție prin ceea ce vedem noi ca dezvăluiri în zona media și nu numai.

Desigur că nimeni nu analizează contextele și conjuncturile în care un procuror corupt este înregistrat de un denunțător, dar oricine cunoaște cum funcționează lucrurile își pune imediat întrebări simple de genul: Cum a reușit un oarecare să treacă cu aparatura de înregistrare la el de controlul care se face la intrare în DNA și care este strict în privinta detecției unor astfel de mijloace tehnice? Cum de dezvăluirile, deși sunt un calup, ies în spațiul public pe bucăți, respectând o cadență profesionist gândită, pentru a lovi cu eficiență maximă?

Un rol esențial în tot ceea ce vedem ca dezvăluiri despre abuzuri sau corupție în toate țările din această lume îl au de regulă serviciile care sunt populate, spre deosebire de alte instituții, cu oameni competenți care au capacitatea să lupte cu fenomene de acest gen atât din exterior, cât și din interior. Toate ”revoluțiile anti corupție” care au curățat justiția și sistemele țărilor europene au fost instrumentate din umbră de serviciile acestor țări. Așadar, lupta cu statul paralel nu e ceea ce spune cineva de la PSD sau vreun jurnalist incompetent. Statul paralel este cel care își dorește încontinuu acapararea instituțiilor și se lupta cu ele pentru asta. Politicienii care vorbesc de statul paralel sunt în mare parte indivizi care nu prea au avut succes în economia de piață și au decis să facă averi din politică și le este foarte simplu să dea vina pe o superputere de genul statul paralel decât să își asume consecințele propriilor fapte.

Totul este o mare manipulare, iar cine are puțină minte și o foloseste vede că războaiele mediatice ce se duc acum contra DNA sau a serviciilor sunt mult prea complexe și presărate cu prea multe coincidențe ca să fie ceva natural emanat de o luptă anti abuz. Cine crede că se duce un oarecare într-un birou de procuror, îl înregistrează, adună probe pe care apoi le face publice prin televiziuni naționale cu rating și nu are în spate oameni bine pregătiți care îl ghidează se înșală amarnic. Cum, de asemenea, cine crede că un om ca Sebastian Ghiță duce la reformarea unui sistem doar așa, cu propria inteligență, și cu un șir de coincidențe sau situații favorabile fără să stea pe un munte de bani și fără să aibă sprijin din umbră din nou se înșală.

Tot ce trebuie să înțelegem este faptul că România este o țară foarte coruptă, iar această corupție generalizată se manifestă la toate nivelele și în toate instituțiile. Faptul că avem oameni corupți în servicii sau în DNA nu este vreo noutate, iar ceea ce vedem acum în spațiul public, cum se fabricau probe pentru a inculpa pe cineva, este un nimic în comparatie cu ce vedem de 25 de ani încoace în materie de dispariție de probe și făcut scăpați infractori adevărați. Dacă e să reproșăm ceva vreodată DNA trebuie început nu cu procurorii care fabrică probe, ci cu cei care ajută infractorii adevărați să scape.

În fiecare județ din această țară sunt de notorietate megahoții și megajafurile pentru care nu a fost nimeni tras la răspundere. Aceasta este adevărata problemă a României. Nu că avem procurori dezaxați care fabrică probe pentru că nu ei sunt pericolul adevărat, ci ei sunt perdeaua de fum care ni se aruncă nouă în ochi.

Va urma…

Iosub Robert


Sursa: ZPN

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy