Referitor la informațiile apărute în spațiul public, în urma unui eveniment ce a avut loc în noaptea de 16 aprilie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita face următoarele precizări:
În jurul orei 2:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Miercurea Ciuc au fost sesizați prin intermediul numărului unic 112, cu privire la faptul că pe o stradă din localitate, în apropierea unui lăcaș de cult, o persoană ar fi fost agresată fizic.
O echipă de cercetare s-a deplasat la fața locului, iar din primele verificări a constatat că un tânăr de 18 ani, în timp ce se afla pe o bancă din parcul central, împreună cu alți patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, au observat îndreptâdu-se către ei patru persoane.
Din cauza faptului că tinerii s-au speriat, au fugit către biserica aflată în apropiere, iar în fața acesteia, cele patru persoane necunoscute l-au agresat fizic pe bărbatul de 18 ani, după care au fugit.
Polițiștii efectuează cercetări pentru identificarea autorilor faptei și pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Potrivit IPJ Harghita, este exclus faptul că ar fi fost un conflict interetnic sau că niște huligani ar fi intrat în biserică.