Tarifele RCA ar putea fi plafonate pe o perioadă de 6 luni (DOCUMENT)

0

Articol disponibil în: Română

Ministerul Finanțelor continuă măsurile de protejare a populației și mediului de afaceri și propune prin proiect de hotãrâre de guvern, elaborat în colaborare cu Autoritatea pentru Supraveghere Financiarã, limitarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primã de asigurare RCA practicate de asigurãtori. Măsura este necesară pentru stabilitatea pieței și pentru diminuarea efectelor scumpirii polițelor RCA, ca urmare a recentei ieșiri de pe piațã a celui mai mare asigurãtor în domeniu.

Așa cum am promis, soluțiile care protejeazã populația și companiile sunt principala noastrã preocupare! Având în vedere situația dificilã cu care se confruntã milioane de persoane fizice și juridice, din cauza creșterii foarte ridicate a prețurilor la polițele de rãspundere civilã auto, am decis, împreunã cu Autoritatea de Supraveghere Financiarã și în urma dialogului cu transportatorii și Consiliul Concurenței, promovarea unei hotãrâri de guvern pentru stabilirea de tarife de primã maxime, plafonate pentru o perioadã de 6 luni, potrivit art. 4 alin. 3 din Legea Concurenței nr. 21/1996, republicatã, cu modificãrile și completãrile ulterioare. Am convingerea cã va fi adoptat în regim de urgențã de cãtre Guvern, astfel încât efectele sã se reflecte rapid în piața de asigurãri RCA și sã conducã la un nivel sporit de suportabilitate din partea asiguraților”, a declarat dl Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Prin proiect se propune o diferențiere de calcul al tarifelor pentru persoanele fizice și cele juridice. Legiuitorul a luat măsura ținând cont atât de diferența de putere de cumpărare între cele două categorii, cât și de factorul de risc al fiecăreia. Pentru persoanele fizice, limitarea tarifului maximal este justificată prin plafonarea la nivelul tarifului de referință publicat de către ASF, iar pentru persoanele juridice limitarea la tariful utilizat la încheierea contractelor RCA, prin intermediul mecanismului asiguratului cu risc ridicat, adică tariful de referință publicat de ASF înmulțit cu factorul N. În aceastã situație, asigurații nu vor mai fi nevoiți sã apeleze la acest mecanism și își vor putea alege asiguratorul RCA fãrã întârziere. Tarifele de primã maxime sunt stabilite pentru clasa de bonus/malus B0. În funcție de istoricul de daunã al asiguratului, societãțile de asigurare RCA vor aplica clasa de bonus/malus în care se încadreazã acesta, conform prevederilor legale. În prezent, 98,5% dintre asigurați se aflã în clase de bonus și restul în clase de malus. Aceastã soluție temporarã vine în sprijinul tuturor categoriilor de asigurați, va asigura o dispersie a riscurilor la nivelul pieței de asigurãri și poate contribui la o mai bunã funcționare a acesteia pânã la momentul la care portofoliul de asigurați ai Societãții de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA este preluat de alți asiguratori din domeniu.

Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MF la rubrica Transparențã decizionalã.

nfproiecthotRCA_18022022 nfproiecthotRCA_18022022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy