Tradiţii şi obiceiuri în ajun de Bobotează

Articol disponibil în: Română

Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători creștine și se prăznuiește în fiecare an în data de 6 ianuarie.

Boboteaza reprezintă ziua în care Domnul Iisus Hristos a fost botezat de către Ioan Botezătorul. Se spune că botezul nu a fost făcut întru iertarea păcatelor, Mântuitorul Iisus fiind fără de păcate, ci pentru sfințirea creației. Toți credincioșii creștini trebuie să țină post în ajun de Bobotează.

În ajunul acesteia, credincioşii postesc şi se pregătesc într-un mod special pentru a întâmpina marele praznic. Aceştia primesc preotul cu „Botezul” sau cu „Iordanul”, care le binecuvântează locuinţele şi gospodăriile cu Agheasmă Mare.

Preotul este însoțit de copiii din parohie, care merg înainte, din casă-n casă și strigă “Chiralesa” (cuvânt din limba greacă tradus „Doamne, miluiește!”). Fiindcă îi anunță din timp că se apropie preotul, gazdele îi răsplătesc pe copii cu dulciuri și fructe.

Preotul este așteptat cu o lumânare sau cu o candelă aprinsă. Cu ajutorul unui mănunchi de busuioc, stropește cu apă sfințită prin toate încăperile casei și pe toți locuitorii, binecuvântându-i, pentru a fi feriti de boli și de tot răul. Preotul ține în mâna dreaptă Sfânta Cruce și cântă, împreună cu dascălul:

În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat. Că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-te. Și Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Domnezeule, și lumea ai luminat, mărire Ție!

Apoi, membrii familiei sărută icoana care reprezintă botezul lui Iisus Hristos.

Agheasma Mare este păstrată cu sfinţenie, lângă icoană, tot anul, pentru a fi folosită ca leac de boli şi pentru dezlegarea farmecelor.
Boboteaza este şi o sărbătoare dedicată purificării naturii, şi mai ales a apelor, de forţele râului. Acum se colindă, se prevesteşte cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Se crede ca în aceste zile animalele vorbesc, capătând puteri neobişnuite. Peste obiceiurile creştine ortodoxe de sfinţire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus şi multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor şi a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoţite de tot felul de strigături și zgomote. Toate acestea au în general un rol de curăţire şi de îndepărtare a răului.

Tradiția mai spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îsi visează ursitul. Ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și o rămurică de busuioc, pe care o pun sub pernă.
De asemenea, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregătește o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului.

În această zi, este bine ca fiecare persoană să strige „Chiralesa”, care în limba neo-greacă înseamnă „Doamne, miluieşte”. Odată ce strigă cuvântul, persoana respectivă capătă puteri şi este ferită de rele până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).

Cuvântul „botez” (în greceşte verbul, baptisma = a se cufunda, a se afunda), înseamnă „baie”, „afundare”. Adică, în cheie teologică, omul înnoit prin „baia apei prin cuvânt” (Efeseni 5, 26), devine epifania lui Dumnezeu, deoarece „câți în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am și îmbrăcat”(Galateni 2,27). Slava lui Dumnezeu, spunea Sfântul Irineu, este omul viu, înnoit spre cunoștință (Coloseni 3,10), iar viaţa omului este vederea lui Dumnezeu. Omul viu este omul eliberat de păcat care, prin „baia naşterii celei de-a doua” (Tit 3, 5), „s-a spălat şi a văzut” (Ioan 9, 8-22) pe Hristos „Răsăritul cel de sus” (Luca 1, 78).