Un nou caz de înșelăciune prin metoda accidentul

0

Articol disponibil în: Română

Un localnic de 63 de ani, din municipiul Odorheiu Secuiesc, a fost păgubit cu 2.500 de lei de un necunoscut, care i-a cerut banii pentru soluţionarea unui accident de circulaţie (închipuit) comis de fiica sa

La data de 29.09.2015 Poliţia Municipiului Odorheiu Secuiesc a fost sesizată de un localnic de 63 de ani despre faptul că, în aceeaşi zi, o persoană necunoscută l-a păcălit, păgubindu-l de 2.500 de lei.

Din primele verificări  efectuate rezultă că, în jurul orei 12:00, partea vătămată a fost contactată telefonic, într-o reţea de telefonie fixă, de un bărbat care s-a prezentat ca fiind poliţist la Oradea, care i-a spus în mod mincinos că fiica sa a comis un accident de circulaţie şi că este necesar să trimită 2.500 de lei pentru a se rezolva problema accidentului.

Victima a urmat indicaţiile necunoscutului şi i-a trimis suma solicitată, prin intermediul unui serviciu de transfer rapid de bani, după care şi-a dat seama că a fost păcălit.

În cauză se efectuează cercetări în vederea identificării autorului, recuperării prejudiciului şi tragerii la răspundere penală a acestuia, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de înșelăciune, pentru care va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

Stimaţi cetăţeni, în acest context facem următoarele precizări şi transmitem următoarele recomandări:

– În mod legal poliţiştii, procurorii ori alţi reprezentanţi ai autorităţilor nu vă contactează niciodată pentru a vă solicita diferite sume de bani, în nici un mod, sub nici un motiv;

– Cei care încearcă să obţină ilicit bani de la dumneavoastră îşi declină false calităţi oficiale şi sunt, adesea, bine documentaţi, sunt convingători şi folosesc diferite scenarii, profitând de naivitatea potenţialelor victime (cărora le induc diverse stări emoţionale), de teama acestora, de afecţiunea şi grija pentru cei dragi, etc.

– Modurile în care infractorii încearcă să obţină bani de la dumneavoastră sunt, de asemenea, multiple: prin transfer rapid, prin depuneri în conturi bancare, prin mandat poştal, prin internet banking, ş.a.

– Dacă apelantul încearcă să vă menţină în legătură telefonică până la atingerea scopului său infracţional (de exemplu încărcarea unei cartele telefonice), nu vă grăbiţi să-i satisfaceţi cererile. Sesizaţi-ne de pe un alt telefon, iar dacă nu aveţi un alt telefon la îndemână sau o persoană de sprijin, întrerupeţi convorbirea cu suspectul şi sunaţi la 112.

– În cazul în care vă sunt aduse la cunoştinţă veşti îngrijorătoare despre rude, prieteni sau alte persoane apropiate, contactaţi imediat aceste persoane, pentru a verifica în mod direct dacă au, într-adevăr, necazuri;

– Atunci când aveţi suspiciuni cu privire la asemenea situaţii şi nu le puteţi verifica personal, ori prin intermediul unor membri de familie sau a altor mijloace, deplasaţi-vă la sediul de Poliţie din zona dumneavoastră, adresaţi-vă celui mai apropiat poliţist, sau pur şi simplu apelaţi în acest sens numărul unic gratuit de urgenţă 112 şi verificăm noi pentru dumneavoastră.

Foarte important: infracţiunile de acest gen nu pot fi săvârşite de către autori decât cu acordul şi chiar cu sprijinul, cu participarea dumneavoastră directă, aşa încât nu-i ajutaţi pe infractori să prospere! Ajutaţi-vă pe dumneavoastră înşivă şi pe semenii dumneavoastră, spre a nu deveni victime, spre a nu fi păgubiţi!

Poliţiştii atrag atenţia tuturor cetăţenilor, încă o dată, cu privire la riscul de a fi înşelaţi de oportuniştii care încearcă să obţină diferite sume de bani, pe fond de naivitate, de teamă, ori a altor sentimente şi stări emoţionale ale victimelor

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy