Zilele Culturii ROMÂNEȘTI din județele Covasna și Harghita

0

Articol disponibil în: Română

Miercuri, 2 octombrie 2019, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, de la Izvorul Mureșului a avut loc Simpozionul cu tema „Episcopia Covasnei și Harghitei  25 de ani de la înființare”.

În cadrul simpozionului au fost prezentate mesajele ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române (Ips Ioan, Ps Nicodim, Ps Andrei, Ps Siluan) și a personalităților vieții publice naționale și locale, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înființarea Eparhiei Covasnei și Harghitei, și peste 30 de comunicări științifice, care au abordat probleme precum: Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, factor catalizator pentru întărirea credinței în Dumnezeu a românilor din sud-estul Transilvaniei, pentru păstrarea și dezvoltarea tradițiilor și a patrimoniului cultural strămoșesc; Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei instituție divino-umană, cu rol hotărâtor în asigurarea dăinuirii şi afirmării spiritualităţii ortodoxe şi identităţii româneşti în mediul multietnic şi pluriconfesional din Arcul Intracarpatic; Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei (1994-2019) – 25 ani de la înfiinţare ș.a.

Au fost prezentate comunicări referitoare la păstorirea rodnică a celor doi ierarhi: Înaltpreasfințitul Ioan, azi mitropolit al Banatului și Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, relația Eparhiei cu autoritățile publice centrale și locale, cu instituțiile și asociațiile culturale, cu unitățile de învățământ și cu societatea civilă, cu parteneri statornici din întreaga țară, dorind, astfel, să oferim o imagine de ansamblu asupra parcursului istoric al Eparhiei – în primul sfert de veac al existenței sale.

În cadrul simpozionului a fost vernisată Expoziția documentară Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei – 25 de ani în slujba comunității românești din sud-estul Transilvaniei”, și a  fost prezentat filmul documentar File din istoria Eparhiei Covasnei și Harghitei, realizat cu sprijinul arhivei Televiziunii Române.

În final, a avut loc lansarea volumului Repere identitare românești din județele Covasna și Harghita, ediția a II-a, revăzută și adăugită. de Ioan Lăcătușu și Erich Mihail Broanăr, volum apărut cu binecuvântarea Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2019, cu sprijinul Guvernului României, prin Secretariatul General al Guvernului.

Sursa: Episcopia Covasnei și Harghitei

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy