Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Ziua Culturii Naționale – 172 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

Sajnos ennek a bejegyzésnek csak Román nyelvű változata van. A megtekintő kényelméért az alábbi tartalom alternatív nyelven jelenik meg. Rákattinthat a linkre az aktív nyelv módosításához.

În 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu – 15 ianuarie – a devenit Ziua Culturii Naţionale.

Și în alte țări europene, Ziua Culturii Naționale omagiază oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. Astfel, în Spania, Ziua Culturii este marcată la data morții lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes.
De asemenea, și autoritățile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naștere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naționale.

Și în alte țări europene, Ziua Culturii Naționale omagiază oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. Astfel, în Spania, Ziua Culturii este marcată la data morții lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes.
De asemenea, și autoritățile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naștere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naționale.

Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune că fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci”, scria Tudor Vianu.

Mihai Eminescu a lăsat în urma sa o operă vastă care cuprinde sute de pagini de poezie, proză, proiecte dramatice, traduceri, prelucrări şi adaptări, o schiţă a unei gra­matici sanscrite și  un dicţionar de rime.
Întreaga sa operă a fost influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, dar şi de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de sistemele de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant sau Hegel şi chiar de filosofia budistă.

Manuscrisele sale, 46 de volume, aproximativ 14 mii de file, au fost dăruite de Titu Maiorescu în 1902 Academiei Române, iar în 1948, Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

Criticul literar Dan C. Mihăilescu, într-un portret inedit făcut lui Eminescu, menționa: ”Pentru a fi onești și autentici, când vorbim despre Eminescu, trebuie mai întâi să-l recitim. (…) Un student român la Viena și Berlin, care știa germana și franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?”

*****

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind al șaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici.

Se înscrie în 1860 la Liceul german din Cernăuți, însă în 1863 se retrage ca „privatist” (elev particular), nesuportând disciplina școlară. În 1864 este copist la Tribunalul din Botoșani, iar din 1865 este custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul.

După moartea acestuia, pleacă în Transilvania, la Blaj și Sibiu, unde își va continua studiile liceale, apoi ajunge la București, urmând trupele de teatru Tardini-Vlădicescu. Devine copist și sufleur în trupele lui Iorgu Caragiale (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), participând la turnee în întreaga țară, apoi ajunge la Teatrul Național din București, unde este angajat ca sufleur.

Între anii 1869 și 1872, Mihai Eminescu pleacă să studieze la Viena, la Facultatea de Filozofie și Drept. Aici activează în organizațiile studențești și, în 1872, o cunoaște pe Veronica Micle (1850-1889), iubirea vieții sale – care era, la acea vreme, căsătorită cu profesorul universitar Ștefan Micle (mai mare cu 33 de ani decât ea) și avea atunci două fetițe de 6 și de 4 anișori. De asemenea, va face pace parte din societatea literar-socială „România” și cea literar-științifică „România jună” și îl cunoaște pe Ioan Slavici, pe atunci student la Drept, cu care leagă o profundă prietenie.

Se întoarce în ţară se stabilește la Iași, unde va trăi între anii 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul „Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în „Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură, are necazuri în familie și este îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (ScrisorileLuceafărul etc.).

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii”, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu).

Mihai Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase, la 15 iunie 1889, în casa de sănătate a doctorului Şuţu.

Patru elevi ai Școala normală de institutori din București au purtat pe umeri sicriul pînă la mormînt, unde a fost îngropat sub „teiul sfînt” din cimitirul Bellu, după cum scria chiar Caragiale în necrologul „În Nirvana”.




Vélemény, hozzászólás?

Az e-mail-címet nem tesszük közzé.