Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

IJJ Harghita: Peste 100 de jandarmi, la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

Începând de vineri, 26 noiembrie și până miercuri, 1 decembrie, peste 100 de jandarmi harghiteni vor fi zilnic la datorie, astfel încât cetățenii să-și poată petrece în siguranță timpul liber, indiferent unde vor alege să fie prezenți în această minivacanță.

Jandarmii vor acționa preponderent în zonele aglomerate, atât independent cât și în cooperare cu polițiștii, dar și în zona montană a județului, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorități în actualul context epidemiologic. Vom asigura de asemenea paza și protecția obiectivelor aflate în responsabilitate.

Sâmbătă, 27 noiembrie, vom fi prezenți și în apropierea stadionului de fotbal din municipiul Miercurea Ciuc, acolo unde se va desfășura începând cu ora 11:00, meciul de fotbal dintre F.K. Csikszereda și AFC Unirea 04 Slobozia, meci la care nu va fi permis accesul spectatorilor.

Pe data de 1 decembrie, pentru siguranța cetățenilor, jandarmii harghiteni vor fi prezenți la evenimentele dedicate Zilei Naționale a României, ce se organizează în municipiile Miercurea Ciuc și Toplița.

Recomandăm tuturor participanților la evenimente să respecte măsurile de protecție sanitară dispuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale, să solicite sprijinul forțelor de ordine aflate în apropiere sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Jandarmii montani sunt la datorie în stațiunile Băile Tușnad, Harghita Băi, Lacu Roșu și Borsec, iar în comuna Praid și zonele limitrofe vor acționa jandarmii de la postul stațiunii balneoclimaterice.
Pentru o minivacanță în siguranță, recomandăm tuturor participanților la evenimente și celor care se vor afla în stațiunile din județ, să respecte măsurile de protecție sanitară dispuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale să solicite sprijinul forțelor de ordine aflate în apropiere sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Pentru a evita producerea unor situații nedorite, jandarmii montani le transmit turiștilor următoarele recomandări:
– înainte de a pleca în drumeție să se informeze temeinic în legătură cu itinerariul propus și prognoza meteo;
– să evite deplasarea după lăsarea întunericului și să nu se aventureze în zonele pe care nu le cunosc sau sunt greu accesibile;
– să se echipeze adecvat anotimpului;
– să respecte măsurile dispuse pentru prevenirea și combaterea Covid-19;
– dacă se află într-o situație dificilă să solicite sprijinul jandarmilor montani.

  • informații furnizate de IJJ Harghita



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *