Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

14 septembrie – Înălţarea Sfintei Cruci

Ziua de 14 septembrie marchează o sărbătoare creștină importantă, existentă atât în calendarul ortodox, cât și în cel greco-catolic. Este vorba despre Înălțarea Sfintei Cruci, o zi în care se comemorează doua evenimente remarcabile din istoria creștinismului.

Primul este legat de aflarea crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul de către mama lui Constantin cel Mare, Sfânta Elena și înălțarea sa pe 14 septembrie 326. Aceeași zi marchează readucerea lemnului crucii de la perși, în 629, depunerea sa în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și înălțarea în văzul tuturor pe 14 septembrie 630. Părțile din Cruce care au rămas la Ierusalim s-au pierdut definitiv în anul 1187, când a fost luată de Episcopul de Betleem și dusă în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucățile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol și la Roma.

Începutul cultului public şi oficial al Crucii lui Iisus s-a petrecut în anul 335, cu ocazia sfinţirii bisericii zidite de împăratul Constantin cel Mare, la propunerea împărătesei Elena, pe Golgota, locul Calvarului şi al îngropării Mântuitorului Iisus (vestita biserică a Sfântului Mormânt, sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu „Ad Crucem”). Conform pelerinei creştine Egeria (sec. IV), în această biserică, târnosită în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de sfânta Elena, mama lui Constantin.

Sărbătoarea liturgică a Înălţării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 septembrie, şi aşa s-a transmis şi în Occident începând cu secolele VII-VIII, când la evenimentul din anul 335 s-a adăugat comemorarea redobândirii relicvei Sfintei Cruci de către împăratul bizantin Heraclie, în anul 629.

Cu paisprezece ani mai înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă a Ierusalimului, a luat ca pradă de război şi racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea prin război şi a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt.

Câţiva ani mai târziu, în anii 634-635, lemnul Sfintei Cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (şi înapoi) într-o procesiune solemnă care s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 septembrie.

Părţile din Sfânta Cruce care au rămas la Ierusalim s-au pierdut în anul 1187, când a fost luata de Episcopul de Betleem şi dusă în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucăţile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol şi la Roma. Părţi din lemnul sfintei Cruci se găsesc astăzi şi la Muntele Athos.

Caracteristica slujbei din cele două sărbători închinate Sfin­tei Cruci este ritualul scoaterii Sfin­tei Cruci spre închinare, ritual care are loc între Utrenie și Liturghie. El înlocuiește și amintește ceremonia liturgică a Înălţării sau a arătării solem­ne și a venerării generale a Sfintei Cruci, care avea loc în vechime la Ie­rusalim, mai târziu și la Constantinopol, în Vinerea Patimilor.

Ziua Crucii este sărbătorită prin post și praznice, pentru sănătatea familiei, pentru bunăstarea gospodăriilor, dar şi pentru spor.

Există și foarte multe obiceiuri populare legate de această sărbătoare, în special legate de obiceiurile alimentare. Conform regulilor crestine, în ziua de 14 septembrie se ține întotdeauna post. Întâlnim în această zi și tradiții populare de genul: „De Înălţarea Sfintei Cruci nu trebuie să mănânci ceva în formă de cruce (colac, prescură), nici nuci (pentru că au formă de cruce în miez) şi nici usturoiperja, peste..”.

În tradiţia populară, frunzele și florile de busuioc, menta, maghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.