Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Incendiu puternic, aseară, în Vărșag

În data de 24.10.2016, la ora 1915, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita a fost anunţat, printr-un apel pe numărul unic de urgență 112, despre izbucnirea unui incendiu la depozitul unei firme de prelucrare brută a lemnului din localitatea Vărșag, strada Tivar. La faţa locului s-au deplasat două echipaje (10 subofiţeri) din cadrul Detașamentului de pompieri Odorheiu-Secuiesc, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul cuprinsese atelierul (anexa) pe o suprafață de aproximativ 100 mp, extinzându-se și la alte trei imobile învecinate: la un garaj, o magazie de lemne și un grajd cu șură. S-au luat măsuri pentru localizarea şi stingerea incendiului, precum și pentru protecția clădirilor din apropiere, în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Vărșag și Zetea (39 pompieri civili cu două autospeciale de intervenție, o motopompă transportabilă cu un rezervor de 1000 l) şi 20 cetăţeni, acesta fiind lichidat la ora 2310. Alimentarea autospecialelor s-a realizat de la un hidrant stradal, aflat la o distanță de circa 25 m de locul intervenției. În urma incendiului au ars: grajdul și atelierul (anexa), pe o suprafaţă de circa 100 mp, iar în interiorul acestora: 4 motoare electrice, un ATV, o motocicletă, două autoturisme și o motocositoare; s-au deteriorat: scule de tâmplărie și trei motofierăstraie; la clădirile învecinate au ars: garajul pe o suprafață de circa 20 mp, magazia de lemne pe o suprafață de circa 15 mp, grajdul cu șură pe o suprafață de circa 40 mp, aproximativ 2000 kg fân și un motofierăstrău. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un cablu, conductor electric defect. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 190.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la aproximativ 102.000 lei.            COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.