Intervențiile pompierilor harghiteni, în ultimele 6 zile
Articol disponibil în: Magyar Română
În perioada 9-14.09.2022, pompierii militari harghiteni au gestionat 43 intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea a constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în 41 situații de urgență.
Echipajele operative au intervenit și în alte 2 misiuni în sprijinul comunităților, cum ar fi o misiune de deblocare ușă apartament, în municipiul Odorheiu Secuiesc și o misiune de asigurare/supraveghere zonă, în urma unor scăpări de gaze dintr-o conductă subterană, în municipiul Miercurea Ciuc, Bulevardul Timișoarei, problema fiind remediată, în scurt timp, de către echipajul distribuitorului de gaze.
În perioada de referință, au fost transmise 8 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice (urși), în localitățile Băile Tușnad, Izvoru Mureșului, Odorheiu Secuiesc și Băile Homorod.
Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii militari harghiteni acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin operaționalizarea unor tabere mobile în localități din zona de frontieră, transport persoane și ajutoare materiale.
În continuare, pompierii salvatori rămân la datorie pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE