ISU Harghita: Bilanțul misiunilor de ieri, 8 iunie

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În cursul zilei de ieri, 8 iunie a.c., paramedicii SMURD au intervenit la 9 misiuni pentru acordarea măsurilor de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.

În afara acestor situații, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița au acționat, în cooperare cu pompieri din cadrul ISU Suceava și SVSU Bilbor, pentru stingerea unei arderi necontrolate de vegetație uscată și reziduuri de material lemnos, fiind afectate aproximativ 2 ha de teren, în zona Izvoarele Călimanilor, localitatea Bilbor.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost transmise mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT privind prezența unui urs, în localitatea Sânmartin.

Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.

În continuare, pompierii militari harghiteni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.              

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.                                      

  • ISU Harghita, COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy