ISU Harghita în sprijinul semenilor în minivacanța de Sf. Andrei și 1 Decembrie

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: ISU Harghita

 

În perioada 27 noiembrie-01 decembrie a.c., pompierii militari harghiteni au asigurat, zilnic, misiuni specifice de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. În cele cinci zile, la nivel județean, s-au înregistrat 77 de intervenţii, dintre care pentru stingerea incendiilor, 67 cazuri SMURD (66 pentru acordarea primului ajutor și o misiune de descarcerare), o misiune de asistență și transport persoană supraponderală, în sprijinul unui echipaj SAJ şi alte 2 misiuni pentru protecția comunităților.

Pompierii harghiteni au asigurat, în această perioadă, măsurile specifice la trei accidente rutiere, în urma cărora tot atâtea persoane rănite au fost transportate la spital, de către echipajele SMURD, pentru acordarea asistenței medicale de specialitate.

Astfel, în cursul zilei de luni, 30 noiembrie a.c., două echipaje de descarcerare și prim ajutor din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, în cooperare cu SVSU Praid, au intervenit la un accident rutier produs pe DN 13B, km 10+300 m, zona Bucin, în care a fost implicat un autoturism, în care se aflau trei persoane, din care una a rămas încarcerată. Salvatorii au extras, în siguranță, victima dintre fiarele contorsionate ale vehiculului; după acordarea primului ajutor calificat la fața locului, pacientul, în vârstă de 52 de ani, care acuza dureri la nivelul coloanei vertebrale, survenite în urma accidentului rutier, a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru investigații medicale amănunțite.

Totodată, pompierii  militari harghiteni au acționat pentru stingerea a 7 incendii, din care 3 au fost cauzate de coșurile de fum necurățate sau amplasate necorespunzător/ neprotejate termic față de materialele combustibile, în localitățile Gheorgheni, Hodoșa, Bilbor. Pagubele materiale au fost diminuate considerabil în urma intervențiilor prompte ale pompierilor. Din fericire, în urma acestor evenimente, nu au fost înregistrate victime.

Alte trei incendii au izbucnit din cauza producerii unor scurtcircuite electrice cauzate de conductori electrici improvizați, neizolați corespunzător sau cu defecțiuni. Dintre acestea, două s-au produs la autoturisme, în municipiile Odorheiu Secuiesc și Toplița. Datorită intervenției prompte a colegilor noștri, flăcările au fost stinse în scurt timp, în limitele găsite, fără a fi afectate în întregime autoturismele și altele parcate în imediata apropiere.

O altă locuință din municipiul Miercurea Ciuc a fost afectată de flăcările izbucnite tot în urma unui scurtcircuit electric produs de conductori electrici improvizați. În incendiu au ars: acoperișul casei, pe o suprafață de circa 30 mp și holul de accces în locuință.

Având în vedere temperaturile scăzute specifice zonei și acestei perioade, recomandăm cetățenilor să manifeste prudență sporită la utilizarea mijloacelor de încălzire, să verifice coșurile de evacuare a fumului, să nu suprasolicite instalațiile electrice și să nu depoziteze materiale care se pot aprinde în imediata apropiere a sobelor, reșourilor, caloriferelor electrice, centralelor termice sau a altor surse de căldură.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy