Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

ISU Harghita: Nu aprindeți focul cu benzină sau alte lichide inflamabile!

Nu aprindeți focul cu benzină sau alte lichide inflamabile! O femeie din Tulgheș a suferit răni grave, încercând să aprindă focul în sobă cu benzină

sursa foto: ISU Harghita

Ieri, 20 septembrie a.c., echipajele de pompieri militari din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 3 Corbu au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat unei femei și pentru stingerea incendiului produs în bucătăria locuinței. Apelul care sesiza izbucnirea unui incendiu la o casă din comuna Tulgheș, în urma căruia o femeie a fost rănită, a fost primit la ora 15.40, moment în care, la fața locului au fost mobilizate cu operativitate, două echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 3 Corbu, din care unul de stingere și unul de prim ajutor calificat, SVSU Tulgheș și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Ajunse la adresa indicată de apelant, echipajele medicale au acordat îngrijirile necesare femeii, care s-a rănit încercând să aprindă focul în sobă cu benzină, iar echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor negative ale incendiului produs în bucătăria locuinței. Femeia, în vârstă de 78 ani, care a suferit arsuri pe circa 50% din suprafața corpului, a fost preluată și transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș. În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o utilizarea benzinei pentru aprinderea focului, au ars mobilierul din bucătărie, bunurile depozitate și tâmplăria.

 Măsuri de prevenire a unor astfel de evenimente

În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, soldate adeseori cu persoane rănite și în unele cazuri, cu pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltul” al judeţului Harghita reaminteşte cetăţenilor măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor specifice acestei perioade:

  • Nu aprindeți focul în sobă, cu benzină sau cu alte lichide inflamabile;
  • Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
  • Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
  • Aşezaţi o tavă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
  • Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
  • Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
  • Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
  • Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
  • Nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
  • Nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire;
  • Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
  • Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi pe timpul funcţionării sistemelor de încălzire (sobe cu sau fără acumulare de căldură ori aparate de încălzire electrice);
  • Coşurile de fum trebuie verificate, reparate şi curăţate periodic, de persoane specializate şi autorizate.

Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate alte 9 solicitări pentru acordarea primului ajutor de către echipajele SMURD și au fost transmise 2 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, privind prezența unui urs, în satul Porumbenii Mici.

În continuare, pompierii militari harghiteni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.