Jandarmii montani au intervenit la momentul oportun

0

Articol disponibil în: Română

În cursul zilei de ieri, 05 octombrie a.c., o patrulă de jandarmerie montană din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Lacu Roșu a intervenit în mod oportun, în zona Stațiunii Lacu Roșu, Vârful Pângărați, Șaua Loduj pentru a ajuta un bărbat de 61 de ani care a fost lovit de către un cal, în spate, în zona superioară a coloanei vertebrale și la nivelul gleznei piciorului drept.

P (2)La ora 14:35, un bărbat a solicitat prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 ajutor, din declarațiile acestuia rezultând faptul că, un bărbat se află într- o stare destul de gravă, fiind victima unui armăsar scăpat de sub control. Jandarmii montani au ajuns la fața locului în doar 15 minute, iar după o primă evaluare a stării de sănătate a victimei, care era conștientă, au trecut la acordarea primului ajutor, folosindu- se de atela și gulerul cervical din trusa medicală de prim-ajutor pentru posturi montane de ultimă generație. În sprijinul lor, la scurt timp au sosit și colegii de la Salvamont „Dancuras” Gheorgheni. Odată cu sosirea ambulanței bărbatul a fost predat echipajului acesteia, care a decis transportarea acestuia la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc.

Din cele declarate de către victimă și de către cel care a cerut ajutorul jandarmilor, a reieșit faptul că, bărbatul a fost agresat de către cal, care a fost deranjat de prezența altor cai în zonă și fără a fi provocat l- a lovit pe bărbatul care încerca să- l calmeze.

Apelul la 112 a fost primit de către subofițerul de serviciu din cadrul dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, acesta anunțând de urgență jandarmii prezenți în teren.

De menționat este și faptul că jandarmii montani sunt instruiți în domeniul acordării primului- ajutor, atât pe timpul cursurilor din cadrul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, beneficiind totodată și de cursurile de specialitate organizate de către Crucea Roșie- Filiala Harghita.

Pe lângă îndrumarea, informarea şi acordarea de asistenţă turiştilor şi persoanelor aflate în dificultate în zona montană, jandarmii unui post montan execută şi alte misiuni:

  • menţin ordinea publică pe traseele turistice, în zona cabanelor din staţiunile montane;
  • previn şi combat fenomenul infracţional şi contravenţional din zona de responsabilitate;
  • execută acţiuni independent, sau în cooperare cu formaţiunile Salvamont de căutare, descoperire, identificare şi salvare a persoanelor care au suferit accidente, acordarea măsurilor de prim-ajutor şi transportul persoanelor la cea mai apropiată unitate sanitară.


COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

P (1)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy