Județul Harghita îl susține pe Carol-Eduard Novak la paralimpiada de la Rio de Janeiro 2016

Articol disponibil în: Magyar Română

Carol-Eduard Novak, împreună cu echipa sa, se pregătește intens pentru participarea la paralimpiada de la Rio de Janeiro 2016. Consiliul Județean Harghita sprijină sportul județean prin intermediul programelor instituției, astfel în data de 11 mai, de la ora 13,00, Borboly Csaba va face o vizită la clubul sportiv (Miercurea-Ciuc, Str. Leliceni nr. 47).
Mulţi au auzit de el abia după Jocurile Paralimpice de la Londra din 2012, însă puţini ştiu despre anii de luptă, muncă, chin şi speranţă care au precedat acest succes. Orice sport şi-ar fi ales, mai devreme sau mai târziu, ar fi urcat pe prima treaptă a podiumului.

Povestea lui Novak Carol Eduard a început în 1976 în oraşul Miercurea-Ciuc. Nu putea fi o excepţie de la regulă, că cei din zonă se nasc cu patina în picioare. La o vârstă fragedă a început să descopere tainele hocheiului pe gheaţă. Nu pentru mult timp. „După vreo lună, tata mi-a zis că sportul ăsta nu e pentru mine, că sunt slăbuţ şi mă accidentez repede. Mai bine un sport individual. Nu m-a convins. Apoi mi-a zis că dacă o să câştig, pe lângă mine o să mai fie vreo 20 pe podium. Mă tot gândeam unde încap atâţia oameni”, rememorează Novak motivele care au dus la abandonarea hocheiului.

Speranţa României la patinaj viteză
A ales să rămână cu patinele în picioare, dar să migreze către patinajul viteză. „Începutul carierei nu a fost tocmai strălucit. Eram la Suceava, la prima competiţie oficială de patinaj viteză. Am încurcat culoarele şi am fost descalificat. A fost penibil ce am făcut acolo, dar m-a ambiţionat şi mai mult. După doar o lună am devenit campion naţional la short-track. Au urmat 10 ani în care am dominat întrecerile interne, obţinând 25 de titluri naţionale şi 35 de recorduri naţionale, unele dintre ele încă nedoborâte nici în ziua de azi. Mi-am dedicat copilăria sportului. În fiecare dimineaţă mă sculam la 5 şi plecam singur la antrenament. Era beznă în tot oraşul. După-amiază, colegii plecau la joacă, eu mă antrenam cu gândul doar la performanţă”, spune Novak.

Accidentul care i-a schimbat viaţa
Performanţele interne şi internaţionale l-au propulsat spre Jocurile Olimpice de la Nagano. Un accident de maşină urma să îi curme toate speranţele. „Fiind pe locul 10 la Campionatul Mondial pentru juniori, eram speranţa României pentru o clasare bună la Olimpiada de la Nagano. În 1996, eram pe drum spre o competiţie internaţională în Italia. Era iarnă, ningea, drumurile nu erau curăţate, maşina condusă de tatăl meu a derapat şi s-a izbit de parapeţii de pe marginea drumului. Nu ar fi o fost o problemă prea mare, dar parapetul era lovit dinainte, iar bucata care era îndreptată spre drum a străpuns maşina şi mi-a retezat laba piciorului. Primul gând, când mi-am văzut piciorul, a fost că 15 ani de muncă şi vise s-au năruit într-o clipă pe apa Sâmbetei”.

„Primul antrenor la ciclism a fost Internetul”
Începuturile în ciclism nu au fost tocmai cele mai fericite. „Părinţii mei s-au împăcat cu ideea când au văzut că astfel mi-am recăpătat viaţa. Primul meu antrenor la ciclism a fost Internetul. M-am împrumutat de la mama ca să îmi iau prima bicicletă. Mi-am făcut o echipă de amatori ca să mă pot înscrie la concursuri. Din cauza protezei, aveam probleme de echilibru şi am căzut de multe ori. Dar m-am ridicat întotdeauna. După o lună de antrenamente montane, m-am dus la prima competiţie, un Cross-Country la Harghita Băi. La jumătatea cursei eram deja epuizat fizic, dar nu voiam să renunţ. Pe la finalul cursei, abia mai atingeam pedala, când două fete m-au întrecut gâfâind. Am fost devastat. Nu puteam să cred că am ajuns să mă bată fetele. A doua zi m-am urcat pe bicicletă şi am pedalat 130 de kilometri, gândind permanent: Nu mă bat fetele, nu mă bat fetele. Aşa că nu tot timpul am fost campion”.
Cu multă pasiune, muncă şi răbdare, Carol Eduard Novak a început să urce în ierarhia ciclismului şi paraciclismului din România. „Paraciclismul era un concept nou şi necunoscut în România. Aici, dacă ai un handicap eşti considerat complet inutil. Un coleg din echipă a ajuns la spital după ce a fost acroşat de un şofer iresponsabil pe drum. Mi-au dat lacrimile după prima competiţie de amatori câştigată. Concuram cot la cot cu ciclişti valizi şi reuşeam să îi înving. Cu acceptul soţiei am decis să renunţ complet la afacere. O decizie riscantă, în condiţiile în care trebuia să asigur un trai decent familiei mele”.

Paralimpiada de la Atena
Anul 2003 i-a adus locul secund la campionatul naţional de Contratimp. Un an mai târziu, Novak debuta la Paralimpiada de la Atena cu un loc 4.

Medaliat cu argint la Beijing
În 2005, Novak devenea campion european în Olanda şi se clasa pe locul secund la campionatele naţionale de Mountainbike. Un an mai târziu devenea vicecampion mondial în Elveţia şi ocupa locul secund într-o etapă a Turului României. În 2007 obţinea un nou loc secund la Campionatele Mondiale din Franţa, un loc 4 în clasamentul general al Turului României şi devenea campion naţional la Mountainbike maraton. A urmat medalia de argint la Paralimpiada de la Beijing.

Antrenor nou, performanţe mai mari
După Olimpiada de la Beijing, Novak a decis să apeleze la antrenorul italian Cristiano Valoppi. Rezultatele nu au întârziat să apară. În 2009 devenea campion mondial la CM din Italia, proba fond-şosea, şi vicecampion mondial la CM de pista de la Manchester, proba de 4 kilometri urmărire şi un kilometru contratimp. În 2011 îşi adjudeca al doilea titlu mondial în Danemarca, proba de contratimp.

Aurul de la Londra
Anul 2012 a fost perfect pentru Novak Carol Eduard şi i-a adus consacrarea dorită: locul 1 la Campionatul Mondial de Paraciclism pe velodrom la Los Angeles, o medalie de argint şi una de aur la Jocurile Paralimpice de la Londra, proba de urmărire pe pistă, primul aur din istoria României la Paralimpiadă. „La Londra am ajuns cu trei săptămâni mai devreme datorită unui sprijin financiar oferit de Marea Britanie pentru federaţiile din ţări mai sărace. Finala nu a fost punctul-cheie al competiţiei. Mai interesantă a fost semifinala în care am doborât recordul mondial şi l-am eliminat pe favoritul gazdelor. Nu prea am realizat atunci ce a însemnat acel succes. Ulterior am înţeles efectul medaliei. Eram recunoscut la nivel internaţional şi purtam o anumită responsabilitate.”

„Nu mă consider star”
Novak a rămas acelaşi om modest şi cu bun-simţ. „Nu mă consider star. Eu încerc să rămân cu picioarele pe pământ. Să rămân concentrat pentru Paralimpiada de la Rio. Atunci voi putea dovedi dacă sunt un mare campion. Puţini reuşesc două succese olimpice consecutive. O muncă de 25 de ani este adunată într-un singur moment. Atunci trebuie să fii cel mai bun, nu cu o oră înainte sau după. În toţi anii ăştia m-am pregătit să am picioare puternice, dar atunci am realizat că titlul olimpic se decide la nivel mental. Paralimpiada este o lecţie de viaţă, un mod de integrare în societate, şi sper ca următoarea ediţie să fie transmisă şi în România”.

Ales preşedintele Federaţiei de Ciclism
Campionul paralimpic este tatăl a trei copii. „Sunt pasionaţi de biciclete. Au debutat în competiţii pentru copii şi se descurcă bine. Până acum juniorii începeau la 14 ani ciclismul, acum am introdus competiţii de la 8-10 ani”. A creat clubul profesionist Tuşnad Cycling Team, considerat unul dintre cele mai puternice cluburi din Europa de Est. Renumele său nu l-a împiedicat ca în ianuarie 2011 să fie prădat de hoţi, iar garajul cu biciclete în valoare totală de peste 20.000 de euro să îi fie golit. În martie 2013, Carol Novak şi-a anunţat candidatura la şefia Federaţiei. A câştigat la limită, 14-13, vot secret. Avea un plan măreţ şi era plin de speranţe pentru reformarea ciclismului românesc. Ceea ce a urmat îl face să se întrebe dacă acest paragraf îşi are locul în povestea lui de succes. „După Londra am decis că vreau să ajut. Dar nu ştiam cum şi pe cine, de aceea am ales să candidez. Ciclismul a evoluat şi este nevoie de un nou management pentru a răspunde exigentelor. În Federaţie este o bătălie cruntă cu vechiul sistem, dar schimbarea trebuie să se întâmple”, formulează diplomat şeful Federaţiei.
„În loc să ne ocupăm cu probleme reale, cum ar fi aducerea unor tehnicieni de valoare şi crearea unei echipe competitive la nivel mondial, noi suntem blocaţi în astfel de chestiuni fiscale şi de sabotaj. Ciclismul a ajuns o ştiinţă, iar noi am rămas mult în urmă. De şase luni, proiectele mele sunt blocate. Am preluat o casă plină de mucegai, prost construită, iar eu vreau să îi pun termopane şi s-o reabilitez. Singura variantă este s-o dărâmăm şi s-o reconstruim de la zero. 75% dintre cluburi sunt alături de mine şi vor această schimbare”.

Încă două titluri mondiale
Luna septembrie i-a adus lui Novak alte două succese la nivel mondial. Titlul mondial la cursa de pe şosea şi în proba de contratimp la Campionatele Mondiale de la Baie-Comeau. „Chiar a fost o surpriză. Am fost mai fericit decât la Olimpiadă. Antrenorul meu a fost şi mai fericit. Din cauza problemelor de la Federaţie n-am reuşit să duc un antrenament la bun sfârşit. Eram mereu cu căştile în urechi şi vorbeam şi în timpul antrenamentelor despre problemele legate de Federaţie, loturi şi competiţii. Important este că la momentul cursei am întins cea mai bună formă şi am câştigat cu 4 secunde, ajungând la cinci titluri mondiale şi unul paralimpic”, a adăugat Novak.

Cu gândul la Rio
Novak este conştient de ceea ce vrea. „Obiectivul este Paralimpiada din Brazilia din 2016. Cu o astfel de pregătire nu te poţi prezenta la la Rio. Nu iau în calcul să mă las după Jocurile Paralimpice. Următorul pas este campionatul mondial de anul viitor din Columbia. Deja am început pregătirea şi sper să reeditez succesele din ultimii ani. Cât priveşte Federaţia, să ştiţi că avem doar 250-300 de ciclişti legitimaţi, dar săptămânal am început să primesc solicitări de afiliere de la cluburi. Potenţialul este mult mai mare şi eu sunt convins că printr-o curăţenie generală vom implementa o strategie în ciclismul românesc din care să culegem roadele peste 10-12 ani”, a încheiat Novak Carol Eduard.

Sursa: jurnalul.ro
Sursa foto: Facebook