La 30 de ani de la înființare, UDMR își amețește alegătorii cu același discurs

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Gönczy Tamás

La Cluj-Napoca a fost sărbătorită a 30-a aniversare a înfiinţării UDMR, al cărei preşedinte, Hunor Kelemen a declarat că mizele cu care se confruntă uniunea nu se vor schimba nici în viitorul apropiat, astfel maghiarii din România trebuie să-şi păstreze identitatea pe pământul lor natal, să se menţină ca o comunitate solidă şi să dea sens existenţei comunitare, transmite MTI.

La gala organizată în sala Operei Maghiare din Cluj-Napoca, preşedintele partidului a rostit un discurs în care a precizat: înfiinţarea UDMR poate părea simplă şi uşor de realizat din perspectiva celor treizeci de ani care au trecut, pentru că maghiarii din România alcătuiau o comunitate a cetăţenilor liberi, în ciuda dictaturii comuniste, de aceea dorinţa auto-organizării a apărut ca erupţia unui vulcan şi astfel, UDMR a luat naştere relativ devreme, în perioada dintre 25 decembrie 1989 şi 13 ianuarie 1990.

Vorbitorul a subliniat că fondatorii au înfiinţat în mod conştient o uniune şi nu un partid. Hunor Kelemen le-a mulţumit tuturor guvernelor maghiare pentru sprijinul primit în această perioadă. El a arătat: comunitatea maghiară din România se aflăm astăzi într-o situaţie mai bună decât acum 30 de ani. Principala misiune a uniunii este aceeaşi, lupta pentru păstrarea identităţii naţionale trebuie continuată până când comunitatea se confruntă cu “provocări” care urmăresc eliminarea şi asimilarea ei. Kelemen a precizat: succesul uniunii se datorează capacităţii ei de a nu pierde încrederea comunităţii, iar aceasta trebuie menţinută şi în viitor.

Béla Markó, fost preşedinte al UDMR, a apreciat că acordul la care s-a ajuns cu 30 de ani în urmă a devenit un instrument a cărui eficienţă nu a fost egalată de nicio forţă în perioada ce a urmat tratatului de la Trianon. Pentru a obţine acest succes a fost
nevoie de potenţialul de supravieţuire a maghiarilor din România şi de credinţa lor naivă în construirea unui viitor pe ruinele comunismului.  El a subliniat că maghiarii din România au nevoie de modernizare, nu de alinierea la Europa de la începutul secolulului 20, adăugând că UDMR a luat fiinţă din dorinţa maghiarilor din România de a avea politicienii lor aleşi, şi nu ca alţii să le spună ce este spre binele lor: “să ne ajute cât mai mulţi, să ne ajute Ungaria, dar noi să fim cei care ne decidem soarta”.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy