Legea 5G, adoptată de Parlament

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G (vezi aici procesul legislativ) a trecut  luni, 7 iunie, de Senat, for decizional. Legea va ajunge la Președinte, pentru promulgare.

Foto: Institut Cerdà

În urmă cu câteva zile, Comisiile Senatului, reunite într-o şedinţă comună, au acordat raport favorabil, cu amendamente, proiectului de lege iniţiat de Guvern privind măsurile referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G. Legea poate fi contestată la Curtea Constituțională.

Legea are drept scop adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G – reţele 5G, în vederea prevenirii, contractării şi eliminării riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării.

Pentru realizarea scopului prevăzut, utilizarea de tehnologii, echipamente şi programe software în cadrul infrastructurii informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele 5G, cu excepţia echipamentelor terminale folosite de utilizatorii finali definiţi potrivit OUG 111/2011, este condiţionată de obţinerea de către producători a unei autorizaţii, în condiţiile prezentei legi. Autorizarea se acordă prin decizie a prim-ministrului pe baza avizului conform al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în termen de 4 luni de la data solicitării„, prevede proiectul, potrivit stiripesurse.ro.

Furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice autorizaţi pot utiliza numai tehnologii, echipamente şi programe software în reţelele 5G realizate de producători autorizaţi, în conformitate cu prezenta lege.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy