Lumina Sfântă va ajunge la credincioşii români pentru al unsprezecelea an consecutiv în noaptea de Înviere

0

Articol disponibil în: Română

Delegația Patriarhiei Române condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va fi prezentă începând de miercuri la Ierusalim pentru a aduce Lumina Sfântă în țara noastră.

Potrivit Arhim. Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, membrii delegației vor participa joi la Liturghia Cinei celei de Taină, la Spălarea Picioarelor, apoi la Denia celor douăsprezece Evanghelii, dar și vineri la slujba Prohodului care se oficiază noaptea, de la ora 21:00 în Mormântul Domnului.

„În Sâmbăta cea Mare, Patriarhul Ierusalimului va oficia vecernia, la ora 13:00, în cadrul căreia se pogoară și se aprinde Sfânta Lumină”, a declarat pentru Radio Trinitas Arhim. Teofil Anăstăsoaie.

Ceremonialul pogorârii Sfintei Lumini începe în dimineaţa Sâmbetei Mari şi are mai multe etape.

Lumina Sfântă va ajunge la credincioşii români pentru al unsprezecelea an consecutiv în noaptea de Înviere prin reprezentanții Eparhiilor care vor veni pe Aeroportul din Otopeni în seara zilei de 27 aprilie 2019.

Tradiţia a fost instituită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2009.

Foto credit: Sorin Ionițe / Basilica.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy