Luna viitoare începe renovarea autogării din Miercurea Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Luni, 16 mai, a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor privind reabilitarea stației de autobuz din Miercurea Ciuc. Lucrările sunt preconizate să înceapă în luna iunie și vor fi finalizate în a doua jumătate a anului viitor. Proiectul în valoare de aproape 11,43 milioane de lei va fi realizat de către Niliten Construcții SRL din București, firmă bine cunoscută în oraș,  fiind implicată în mai multe proiecte de anvergură.

S-a ajuns la o nouă etapă privind realizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă a municipiului. Luni dimineață, viceprimarul Bors Béla și Alina Zaporojan, director general al Niliten Construcții SRL, a semnat contractul de execuție pentru reabilitarea autogării. Durata contractului este de 12 luni, dar din cauza întreruperii lucrărilor în timpul lunilor de iarnă,  finalizarea va avea loc, cel mai probabil, abia în toamna anului 2023.

Compania din București este deja antreprenorul a patru proiecte majore în Miercurea Ciuc: a realizat reabilitarea termică a Liceului Tehnologic „Venczel József”, iar în prezent lucrează la construcția atelierului Liceului Tehnologic „Kós Károly”, a sălilor de sport de la Liceul de Artă „Nagy István”, respectiv Școala Generală „Petőfi Sándor”.

Korodi Attila, primarul municipiului Miercurea Ciuc, a subliniat cu această ocazie că se așteaptă ca antreprenorul să furnizeze o cantitate și o calitate corespunzătoare a forței de muncă necesară pentru realizarea acestui proiect. Viceprimarul Bors Béla a adăugat că lucrările ar putea începe în prima parte a lunii iunie.

Renovarea autogării din Miercurea Ciuc înseamnă, de fapt, o reconstrucție completă, aici fiind amenajate terminalul transportului public local ca și terminalul interurban. Vehiculele vor putea staționa pe teritoriul terminalului doar pe durata urcării și coborârii călătorilor.

Ca parte integrantă a infrastructurii de autobuze, pe strada Salcâm, în curtea societății comerciale Goscom, va fi amenajat un depou cu spații necesare pentru autobuzele pe gaz comprimat, care deservesc transportul public local, respectiv ateliere de reparații și o stație de alimentare. Pentru această investiție din urmă procedura de licitație va trebui repetată.

  • informații și fotografii furnizate de Biroul de Presă al Primăriei municipiului Miercurea Ciuc
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy