Mai multe localități harghitene, fără curent electric din cauza furtunii

0

Articol disponibil în: Română

Mai multe localități din Harghita sunt afectate în această seară de întreruperea energiei electrice.

ISU Harghita informează că, din cauza condițiilor meteo nefavorabile (furtună în zonă cu ploaie puternică și rafale de vânt), au rămas nealimentate cu energie electrică 34 PT-uri din localitățile: Odorheiu Secuiesc (parțial), Feliceni, Tăureni, Forțeni, Polonița, Văleni, Chinușu, Nicolești, Dârjiu, Mujna, Ulieș și Daia, cu 3814 utilizatori.

Echipele distribuitorului de energie electrică acționează în teren pentru remedierea defecțiunilor.

Totodată, pompierii intervin la un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (grajd cu șură)  provocat, cel mai probabil, de trăsnet, în localitatea Șimonești.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Harghital, la fața locului se deplasează două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu două autospeciale de stingere. A fost alertat și  SVSU Șimonești.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy