Managerului Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, dr. Konrád Judit, i-a fost acordată distincția Márton Áron

0

Articol disponibil în: Magyar Română

 

A avut loc evaluarea anuală a activității spitalului în contextul unui an atipic.

Anul 2020 a fost un an special și dificil, pandemia de coronavirus ne-a schimbat viața de zi cu zi și ne-a provocat să ne adaptăm la noile circumstanțe. În consecință, evenimentul anual de evaluare a Spitalului de Urgență Miercurea Ciuc a avut loc într-un format hibrid, în data de 18 decembrie, o parte a celor prezenți s-au aflat în cabinetul președintelui consiliului județean, cu respectarea reglementărilor impuse de pandemie, personalul medical participând prin intermediul platformei zoom.

Dr. Konrád Judit, managerul spitalului, a apreciat că „într-adevăr acest an  a fost un an special și dificil din cauza pandemiei, dar în ciuda acestui aspect, am reușit să aducem multe îmbunătățiri, găsind soluții în momente de criză, la care nici noi nu ne-am fi așteptat. Nici anul viitor nu va fi ușor, dar ne vom obișnui cu schimbările și vom persevera”.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a declarat că echipa spitalului și consiliul județean au colaborat foarte mult în acest an , în primul rând în toate demersurile care au dus la îmbunătățirea activității spitalului în contextul actual al pandemiei, mulțumindu-le tuturor pentru munca depusă.

„Trebuie să continuăm să lucrăm împreună pentru dezvoltare, pentru a dota spitalul cu cele mai bune echipamente și pentru a obține categoria a 2-a. Le mulțumesc tuturor celor din linia întâi care au  fost neobosiți în lupta cu acest virus necunoscut”.

La eveniment au fost prezenți Hajdu Gábor, Attila Korodi, primarul municipiului Miercurea Ciuc, Becze István, consilier județean, Zonda Erika, președinte al consiliului de administrație al spitalului, Tar Gyöngyi, director  al Direcției de sănătate publică Harghita, aceștia mulțumindu-le tuturor lucrătorilor din  domeniul sănătății pentru munca depusă și sacrificiile făcute.

Medicii primari, șefi de secție, au realizat o evaluare a anului 2020, prezentând totodată și planurile de viitor, toții fiind de acord că acest an s-a bazat pe munca în echipă, solidaritate în fața provocărilor coronavirusului, pornind spre 2021 cu speranța, dorința de realizări și credința în realizarea unui vaccin. Dezvoltarea spitalului este dezideratul tuturor.

La finalul evenimentului, ca o recunoaștere a rezultatelor remarcabile obținute în activitatea profesională cu impact major asupra progresului  comunității, Consiliul Județean Harghita i-a acordat distincţia cu titlul „Medalia Márton Áron”, managerului spitalului, dr. Konrád Judit. 

„Konrád Judit este un om dedicat. În calitate de medic, și-a slujit semenii, iar în calitate de manager a fost alături de colegii săi din linia întâi, în lupta cu acest virus nemilos. Niciodată nu s-a sustras din îndeplinirea sarcinilor, conform meseriei sale, a identificat rapid problemele și le-a găsit soluții imediate. În exercitarea profesiei este un om serios și atent la detalii. Empatia, cooperarea, munca în echipă, angajamentul, dăruirea sunt principalele caracteristici ale unui manager. Dorința sa cea mai mare este să crească eficiența spitalului, scopul fiind acordarea îngrijirii de calitate pacienților”(Laudatio)

Medalia Márton Áron i-a fost înmânată de  Borboly Csaba și Becze István.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy