Miercurea-Ciuc. Anunț privind ajutorul de încălzire pentru sezonul rece

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc primește cererile pentru ajutorul de încălzire pentru perioada noiembrie 2020 – martie 2021.

Consumatorii care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei acordat din bugetul de stat, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie nu depăşeşte 786 lei în cazul familiilor şi 1.082 lei în cazul persoanelor singure.

Consumatorii care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, beneficiază de ajutor lunar în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 750 lei atât în cazul familiilor, cât şi în cazul persoanelor singure.

Documentele necesare pentru primirea ajutorului pot fi descărcate de pe site-ul Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc, www.miercureaciuc.ro / www.szereda.ro iar formularele completate împreună cu documentele justificative se vor fi trimite scanat prin e-mail până la data de 13 noiembrie 2020.

Datorită unor modificări în legislația aferentă, cei care – în momentul actual – beneficiază de ajutor social sau alocație pentru susținerea familiei vor completa un formular simplificat. În aceste cazuri acordarea dreptului la ajutorul de încălzire se realizează pe baza documentelor justificative depuse anterior.

Mai multe detalii pot fi solicitate prin numărul de telefon 0266 315 120 / 115 sau prin adresa de e-mail social@szereda.ro. Totodată, în zilele de marți și joi între orele 9:00–11:00 Direcția de Asistență Socială asigură program cu public la adresa: str. Salcâm nr. 1 (fosta sediu GOSCOM SA).

 

  • Informații furnizate de Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy