Ministru ungar: Circulaţia lucrătorilor transfrontalieri devine din nou posibilă la graniţa dintre Ungaria şi România

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Poliția de Frontieră

Circulaţia lucrătorilor transfrontalieri devine din nou posibilă la graniţa dintre Ungaria şi România, a declarat ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, miercuri, pentru agenţia ungară de presă MTI.

La fel ca multe alte ţări europene, Ungaria şi România au introdus, la rândul lor, măsuri restrictive la graniţe, a reamintit şeful diplomaţiei maghiare. Aceste măsuri sunt perfect legitime şi au scopul de a proteja maghiarii şi românii de o răspândire rapidă a infecţiei cu coronavirus, a explicat Szijjártó.

În acelaşi timp, viaţa comunităţilor care trăiesc lângă graniţa dintre cele două ţări se află în strânsă legătură, foarte multe persoane lucrează de cealaltă parte a graniţei, iar “pe lângă apărarea sănătăţii oamenilor, noi avem şi sarcina de a proteja cât mai bine funcţionarea economiei”, a explicat ministrul.

Prin urmare, s-a decis ca, împreună cu România, să se dezvolte o procedură prin intermediul căreia lucrătorii transfrontalieri din Ungaria şi România să poată face naveta, în scop profesional, între cele două ţări, astfel de proceduri fiind deja în vigoare între Ungaria şi Austria, respectiv Ungaria şi Slovacia, a subliniat Péter Szijjártó.

Potrivit ministrului, acest lucru este în interesul maghiarilor care trăiesc peste graniţă, în interesul companiilor maghiare şi româneşti, respectiv în interesul economiei.

Ministrul de externe a relatat că şefii celor două inspectorate de poliţie vor cădea de acord, cât mai curând posibil, asupra datei de la care acordul va fi pus în practică şi asupra punctelor de trecere a frontierei unde va fi valabil.

Péter Szijjártó a mai spus: împreună cu omologul său român au convenit ca naveta să devină posibilă, din nou, pentru cei care trăiesc la maximum 30 kilometri de graniţă şi lucrează în cealaltă ţară.

Miercuri după-amiază, ministrul a anunţat, printr-o postare publicată pe Facebook, că vor fi deschise punctele de trecere ale frontierei de la Létavértes – Săcueni, Nyírábrány – Valea lui Mihai şi Méhkerék – Salonta.

“Aşa funcţionează lucrurile atunci când recunoaştem faptul că există un interes reciproc. Ar putea fi la fel şi în alte chestiuni”, a scris ministrul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy