Misiunile înregistrate ieri, 18 mai, de salvatorii harghiteni

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În cursul ultimelor 24 de ore, șapte persoane care prezentau diferite afecțiuni (traumatisme, plăgi, contuzii, fracturi etc.) au primit asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.

Totodată, pompierii militari au acționat pentru stingerea unui incendiu, precum și la o misiune de asistență persoană, în municipiul Toplița.

Seara trecută, la ora 20:47, un apelant al numărului unic de urgență 112 a sesizat producerea unui incendiu la o locuință situată în localitatea Tulgheș. La adresa indicată au fost mobilizate cu operativitate două echipaje de stingere din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 3 Corbu și SVSU Tulgheș care, ajunse la locul evenimentului, au constatat că incendiul se manifesta la nivelul acoperișului și mansardei casei, pe o suprafață de aproximativ 50 mp, cu pericol de propagare la întreaga locuință și casa învecinată. Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în aproximativ două ore, evitând astfel propagarea focului și la celelalte încăperi ale locuinței. În urma producerii evenimentului au ars circa 50 mp din acoperișul și  mansarda casei, precum și mobilierul din interiorul camerei afectate de flăcări. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jarul/scânteile de la coșul de fum amplasat ori neprotejat termic față de materialele combustibile. Din fericire, nu au existat persoane rănite.

În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, reamintim cetăţenilor faptul că burlanele și coșurile de fum trebuie verificate periodic, reparate în cazul în care sunt deteriorate, izolate termic faţă de materialele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn etc.) și curățate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Pe lângă aceste situații, pompierii militari harghiteni acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin derularea de activități specifice din zona de frontieră.

În continuare, pompierii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.                                      

 

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE

ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy