Navetă gratuită pentru elevii care se deplasează la școală din alte localități

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Consiliul Județean Harghita

 

Borboly Csaba: Avem ca scop asigurarea conectării localităților din județul Harghita prin intermediul transportului public.

Chiar dacă nu intră în atribuțiile Consiliului Județean Harghita, instituția a tratat cu prioritate domeniul educației, iar aceste demersuri au avut efecte pozitive, fapt care a reieșit și în cadrul ședinței extraordinare a consiliului județean din data de 10 iunie. Primul punct de pe ordinea de zi a fost reprezentat de modificarea bugetului de venituri și cheltuieli, printre altele această măsură fiind necesară și pentru acoperirea costurilor de transport pentru elevi pentru lunile septembrie și octombrie.

În conformitate cu ordinul guvernamental, elevii care fac naveta nu trebuie să achiziționeze în avans abonamentul de transport, ci școala va elibera o adeverință pe baza căreia elevii vor primi un abonament de la filmele de transport. Decontarea prețului abonamentelor se va întâmpla ulterior, serviciile de transport vor fi facturate de firme. În cazul transportului în interiorul localității cheltuielile vor fi suportat jumătate de primărie și cealaltă jumătate de către școală. În cazul transportului între localități costurile vor fi suportate de consiliul județean și școli, iar în cazul transportului interjudețean cheltuielile vor fi suportate în întregime de către Ministerul Transporturilor. Beneficiază de transport gratuit acei elevi care trebuie să facă navetă în alte localități pentru a putea frecventa cursurile școlilor – a afirmat Demeter Levente, inspectorul școlar general din Harghita.

„Cooptarea consiliului județean prin intermediul legii, în procesul de finanțare al costurilor de navetă al elevilor reprezintă o recunoaștere a muncii pe care am depus-o până acum. Noi și până acum am acordat atenție aspectelor importante din viața de zi cu zi a oamenilor. Facem în așa fel încât transportul public județean să fie accesibil și la standardele actuale. Avem ca scop ca prin intermediul unui transport public stabil și confortabil să fie asigurată conectarea între localitățile din județ și alte localități din regiune, aici incluzându-se gările feroviare și autogările” – a afirmat Borboly Csaba.

Sükösd Annamária, directorul Liceul tehnologic Kájoni János din Miercurea Ciuc, reprezentanții consiliului părinților și elevilor și-au exprimat în unanimitate aprecierea pentru sprijinul oferit. După cum au afirmat, suma economisită în acest fel și care se ridică la mai mult de 100 de lei lunar în cazul fiecărui elev, va putea fi folosită pentru rechizite și/sau îmbrăcăminte.

Președintele consiliului județean a făcut referire în cadrul ședinței și la acea donație pe care liceul tehnologic sus-amintit a primit-o din partea unei firme din Ungaria. Prin intermediul donației, laboratorul de coafură este îmbunătățit, iar printre planurile firmei se numără și înființarea unei locații unde să se fabrice elemente electronice și care ar oferi loc de muncă pentru cincizeci de persoane.

Consilierul județean Becze István și-a exprimat mulțumirea pentru donație și a afirmat că aceasta este o nouă dovadă a faptului că promovarea învățământului profesional este un demers bun care poate contribui la relansarea economică.

 „Educația a fost un domeniu prioritar întotdeauna și rezultatele se pot constata. Promovăm învățământul profesional, ne ocupăm de modul de predare al limbii române, de aspectele legate de bacalaureat și examenele naționale. Aspectele legate de bacalaureat mă preocupă cu precădere pentru că, la fel cum explica și sociologul Kiss Tamás, elita politică maghiară din Transilvania nu este interesată deloc de discriminarea elevilor de etnie maghiară la examenul de bacalaureat” – a afirmat președintele consiliului județean.

Consiliul Județean Harghita anunță organizarea programului de sprijinire a cultelor, respectiv s-a votat cotizația pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita care în ultima perioadă a contribuit semnificativ, prin programele sale, la păstrarea locurilor de muncă din domeniul turismului.

Puteți să revedeți ședința online a Consiliului Județean Harghita din data de 10 septembrie, accesând:

https://www.facebook.com/borbolycsaba/videos/356516732396787/

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy