Oportunități de practică oferite tinerilor

0

Articol disponibil în: Magyar Română

 

Al treilea program de internship se desfășoară la Consiliul Județean Harghita

În urma anunțului privind stagiul de formare profesională plătit, cinci tineri  vor începe programul de internship în cadrul Consiliului Județean Harghita.

Acest program reprezintă o oportunitate pentru ca tinerii să câștige experiență profesională și să aibă o tranziție mai ușoară de la educație la piața muncii.

În urma primului program de internship au fost angajați, ca urmare a participării la consursurile anunțate pe pagina de recrutare, mai mulți tineri, în cadrul Consiliului Județean Harghita. Motivul anunțării celui de-al treilea program de internship a fost tocmai ocuparea locurilor de muncă de către tinerii care au participat la programele anterioare.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a ținut să-i felicite pe tinerii stagiari în prima lor zi de lucru– Suntem foarte mândri, când putem să le oferim oportunități tinerilor, Consiliul Județean Harghita încercând să fie un bun exemplu și în acest domeniu. Credem că mulți dintre interni vor deveni colegi de muncă în cadrul consiliului județean. Tinerii absolvenți au astfel posibilitatea de a pune în practica ceea ce au învățat pe parcursul anilor de facultate și instituția are nevoie de elanul lor tineresc. Așteptăm sugestiile, ideile și inițiativa lor. Mult succes și spor la muncă le doresc noilor colegi-a punctat președintele consiliului județean Harghita.

El a adăugat că este optimist în ceea ce privește tinerii, cărora ar trebui să li se ofere ocazia să se afirme și să lucreze.

Szőcs-Mátyás István, Directorul Executiv al Direcției Resurse Umane și Comunicare a ținut și el să-i felicite pe noii colegi.

– Scopul programului este de a le oferi tinerilor un ajutor în adaptarea la piața muncii. Sperăm că perioada de stagiu va fi fructuoasă, urmând să profite de această pregătire, fie la consiliul județean, fie la un  alt loc de muncă. Al doilea examen de stagiu a avut loc deja anul acesta, marcând succesul programului –a adăugat directorul executiv.

Noii stagiari își vor desfășura activitatea în perioada următoare în diferite direcții și compartimente ale instituției: Compartimentul Transport în comun din cadrul Direcției generale programe, proiecte și achiziții publice, Compartimentul Protecția mediului din cadrul Arhitect șef, Biroul de analiză din cadrul Direcției generale economice, Compartimentul Organizare evenimente și implementare programe din cadrul Direcției resurse umane și comunicare, Compartimentul resurse umane și perfecționare profesională din cadrul Direcției resurse umane și comunicare.

Tinerii au absolvit diverse domenii, sociologie, arhitectură peisagistică, studii juridice, turism cultural și  economie. Programul de internship durează cinci luni, cu un program de lucru zilnic de șase ore, la sfârșitul programului fiecare participant va primi un certificat de absolvire.

Puteti citi mai multe despre anuntul privind programul de stagiu , aici:

http://judetulharghita.ro/consiliul-judetean-harghita/recrutare/cjh–internship–03092020.html

Puteți citi mai multe despre programele de stagiu ale Consiliului Județean Harghita aici:

http://judetulharghita.ro/practica.html

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy