La data de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Miercurea Ciuc au fost sesizați de către o femeie de 22 de ani, din Cozmeni, cu privire la faptul că a fost agresată de către concubinul ei, de 37 de ani.
„Polițiștii au intervenit imediat după ce au primit apelul de urgență și au constatat că agresiunea ar fi avut loc în urma unor discuții contradictorii între cei doi. Persoana vătămată nu a dorit să depună plângere împotriva concubinului său, însă față de acesta, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile.”, a informat IPJ Harghita.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violență în familie.