Percheziții domiciliare în Odorheiu Secuiesc, la o bandă de hoți minori

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Acţiune profesionistă a poliţiştii harghiteni, care au efectuat 3 percheziţii domiciliare, la Odorheiu Secuiesc, în urma cărora au fost recuperate bunuri furate din magazine de 5 localnici, dintre care 4 minori cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani.

Tineri de vârsta lor, firesc

Ar fi, să fie toţi la şcoală.

Să-i îndreptăm, altfel sfârşesc

La şcoala… corecţională!

(sau mai rău: infracţională!)

La data de 09.10.2019, poliţiştii harghiteni au pus în executare 3 mandate de percehziţie domiciliară, toate pe raza municipiului Odorheiu Secuiesc.

Aceste activităţi, desfăşurate pe parcursul ultimei săptămâni în cadrul unui dosar de cercetare penală privind săvârşirea mai multor furturi din magazine, au avut ca scop documentarea activităţii infracţionale a unui grup de 5 tineri din localitate.

Din datele şi indiciile obţinute în anchetă până la acest moment rezultă că persoanele în cauză, două adolescente de 15 şi 16 ani, doi minori de 13 şi 17 ani, împreună cu un bărbat de 22 de ani, alegeau produse cosmetice scumpe din supermarketuri, pe care le furau şi le vindeau rapid, la un preţ foarte mic.

În urma celor 3 percheziţii efectuate, poliţiştii au recuperat integral bunurile sustrase de cei în cauză la ultima faptă sesizată şi probată, comisă la sfârşitul săptămânii trecute.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, privind infracțiunea de furt.

De asemenea, date fiind indiciile obţinute de poliţişti cu privire la posibila participare a unora dintre cei în cauză şi la unele furturi din locuinţe, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestora şi a identificării tuturor altor eventuale persoane implicate.

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy