Perioada de colectare a semnăturilor pentru inițiativa cetățenească ar putea fi prelungită cu încă şase luni

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Varga Judit/Facebook

Iniţiativa cetăţenească europeană privind regiunile naţionale, demarată de către Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), primeşte o nouă şansă, a scris ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, miercuri, pe pagina sa de Facebook, potrivit MTI.

“M-am alăturat şi eu organizatorilor şi am solicitat Comisiei Europene o prelungire a perioadei de colectare a semnăturilor, având în vedere că restricţiile de călătorie pe care statele membre le-au impus din cauza epidemiei de coronavirus au făcut foarte dificilă adunarea semnăturilor. Putem spune că este un succes faptul că, în baza recomandării comisiei, cetăţenii UE vor avea, din nou, posibilitatea de a sprijini iniţiativa”, a scris ministrul ungar.

În cazul în care propunerea va fi acceptată de către Parlamentul European şi de către Consiliul European, perioada de colectare a semnăturilor va fi prelungită cu încă şase luni. Datorită cooperării maghiare demne de toată lauda, iniţiativa are, deja, sprijinul a peste un milion de cetăţeni UE. Cu toate acestea, pe lângă criteriul adunării a un milion de semnături, mai trebuie îndeplinită şi condiţia potrivit căreia în cel puţin şapte state membre ale UE, numărul semnăturilor adunate trebuie să depăşească un anumit prag, a avertizat Judit Varga.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy