Pompierii harghiteni, peste 20 de intervenții în acest weekend

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În acest sfârșit de săptămână (22-24.07.2022), salvatorii harghiteni au gestionat 25 intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în 22 de solicitări.

Totodată, în perioada de referință, echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 3 incendii, dintre care 2 s-au produs la arderi necontrolate (vegetație uscată, puieți), fiind afectate aproximativ 10 ha de teren, în localitatea Subcetate, zona Mortonca.

Vineri după-amiază, pompierii militari din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc și SVSU Mihăileni au fost mobilizați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un utilaj agricol, încărcat cu fân, în localitatea Mihăileni. Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în circa 30 minute, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la utilaj. În urma evenimentului, a ars doar fânul, fiind salvate bunuri în valoare de 200.000 lei.

De asemenea, au fost transmise 2 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice (urși), în Toplița.

Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii militari harghiteni acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin acțiuni specifice în zona de frontieră.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.                                           

  • COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy