Pompierii salvatori harghiteni au intervenit la un accident rutier produs în judeţul Neamţ, comuna Grinţieş

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: ISU Harghita

Misiunile pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă la limita dintre judeţele Harghita şi Neamţ sunt destul de dese, iar pompierii salvatori Harghiteni acţionează în echipă, contracronometru, indiferent din care inspectorat judeţean sau serviciu medical fac parte, scopul fiind acelaşi: salvarea vieţilor semenilor aflaţi în situaţii limită.

Acest lucru s-a întâmplat şi seara trecută, când, la ora 20:44, dispeceratul integrat ISU-SAJ Harghita a fost anunţat, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, despre producerea unui accident rutier, soldat cu persoane rănite, pe DN 15, în satul Bradu, comuna Grinţieş din judeţul Neamţ, în care au fost implicate două autoturisme.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii de Intervenţie nr. 3 Corbu, cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanță SMURD, în sprijin fiind trimise un echipaj SMURD din cadrul ISU Neamţ şi un echipaj SAJ Harghita.

În urma accidentului au fost rănite trei persoane adulte (cei doi conducători auto şi un pasager) şi au fost avariate cele două autoturisme. După acordarea primului ajutor la locul evenimentului celor trei victime (două cod verde şi una cod roşu), două au fost preluate şi transportate la spital de echipajele SMURD Neamţ şi SAJ Borsec, iar cea de-a treia victimă, stabilă hemodinamic şi respirator, a refuzat transportul la spital.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy