Porți deschise la sediile Serviciului de Ambulanță Harghita, de Ziua Europeană a Resuscitării

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Anual, la 16 octombrie, Ziua Europeană a Resuscitării este marcată prin evenimente care au drept scop educarea populației în ceea ce privește acordarea primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardiac.

Iniţiativa unei asemenea zile a avut-o, în anul 2013, Consiliul European de Resuscitare (CER).

În Europa, anual, peste 350.000 de oameni suferă un stop cardio-respirator în afara spitalelor, deci fără a putea beneficia de asistență medicală imediată, și numai una din șase victime primește ajutor de urgență din partea semenilor.

Victimele au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic, dar esențial, către inimă și creier.

O intervenție corectă și în timp util ar putea dubla sau chiar tripla rata de supraviețuire, astfel că ar putea fi salvate anual circa 100.000 de vieți, potrivit experţilor.

Cu ocazia Zilei Europene a Resuscitării Serviciul de Ambulanță Harghita a organizat Ziua Porților Deschise la sediile din Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc. În total mai mult de o sută de persoane au învățat şi exersat cele trei pasuri importante ale metodei corecte de resuscitare: verificarea respirației, chemarea ambulanței şi începerea compresiunilor toracice.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy