Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
reclamatie

Prezența imigranților reprezintă o alternativă la lipsa forței de muncă în România. Să ne așteptăm la tot mai mulți

Foto: digi24.ro/captură video

Agitația și revolta iscată printre localnicii din Ditrău din cauza prezenței cetățenilor străini din Sri Lanka în comunitate a atras atenția tuturor. Vizavi de acest subiect atât harghitenii de rând de pe tot cuprinsul județului, cât și politicienii sau autoritățile publice și-au format deja opinia. Deși majoritatea se arată toleranță și îi tratează firesc, unii sunt rezervați și consideră că cei doi muncitori străini reprezintă un pericol pe termen lung pentru membrii comunității și cultura din zonă. Localnicii se arată îngrijorați de faptul că tot mai mulți imigranți vor popula zona și nu sunt de acord să-i primească.

Președintele PNL Harghita, Sebastian Buzilă s-a exprimat opinia în acest caz și a făcut o declarație în favoarea tuturor celor care aleg să muncească legal oriunde în lume. Fie că vin străinii la noi să își câștige traiul, fie că românii merg în alte părți ale lumii pentru o viață mai bună, acest lucru nu ar trebuie să ridice probleme.

În Europa secolului XXI, manifestări de genul celor de la Ditrău sunt anacronice. Muncitorii din Sri Lanka lucrează legal în Romania. Așa cum muncitorii români contribuie la dezvoltarea țărilor în care muncesc, la fel și muncitorii străini din România contribuie la dezvoltarea economică a țării noastre. În condițiile în care un procent semnificativ de cetățeni români, de toate etniile, emigrează pentru o viață mai bună nu putem să ne comportăm diferit cu muncitorii străini veniți în Romania. Lipsa forței de muncă determină firmele din România să apeleze la muncitori străini. Fără forță de muncă firmele sunt nevoite să își diminueze sau să își închidă activitatea, este în interesul nostru, al tuturor, ca firmele din România să funcționeze, să crească activitatea. Bunăstarea într-o țară este condiționată de o activitate economică prosperă, activitate care depinde și de forța de muncă existentă. Cauzele lipsei forței de muncă autohtone sunt multiple, cu toții ne dorim ca românii sa nu mai plece la muncă în alte țări unde sunt plătiți mai bine, unde au condiții mai bune ci să rămână alături de familiile lor în România muncind aici. Pentru asta e nevoie de investiții astfel încât productivitatea să crească permițând plata unor salarii atractive pentru români. Aici un rol important îl are statul care trebuie să investească masiv în infrastructură, în educație, să creeze un mediu economic prietenos.

Biroului pentru Imigrări al Județului Harghita, transmite oficial prin comisar-șef de poliție Daniel Crișan că în privința celor doi brutari srilankezi nu există probleme de legalitate:

Cei doi cetățeni străini au intrat legal în țară, se află în situație de ședere legală pe teritoriul României și desfășoară activități lucrative fără probleme din punct de vedere legal.

Daniel Crișan, în calitate de cetățean care trăiește în Harghita, este de părere că prezența imigranților reprezintă o alternativă viabilă la lipsa forței de muncă în România. Acesta spune că firmele nu au de ales și că zilnic există solicitări pentru cetățeni din afara Europei. De exemplu, ieri a fost făcută o solicitare pentru 35 de vietnamezi care să lucreze în construcții în județul Harghita. Astfel de cereri au existat și în anii anteriori, iar trendul este ascendent în România. Pentru anul 2020 contingentul de forță de muncă din străinătate aprobat de Guvern este de 25 de mii de lucrători, și potrivit aprecierii comisarului numărul nu va fi suficient și va trebui suplimentat. Pe raza județului Harghita criminalitatea nu a crescut deloc, ba din contra, datele din bilanț arată o scădere, iar această statistică nu justifică panica din rândul localnicilor.

Situația în sine este pe cât se simplă atât de asemănătoare cu cea a românilor plecați la muncă peste hotare. Ceea ce pentru noi reprezintă un salariu minim mic, pentru ei este o sumă considerabilă.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *