REGINA MARIA, SUVERANA ROMÂNIEI MARI – 145 DE ANI DE LA NAȘTERE

0

Articol disponibil în: Magyar Română

 

 

Astăzi marcăm 145 de ani de la nașterea Reginei Maria. Deputatul Constantin Codreanu i-a adus un omagiu celei care reprezintă un pilon important al realizării visului de aur al românilor din toate timpurile și de pretutindeni – Unirea. 

Maria, născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. S-a căsătorit la 29 decembrie 1892 cu Ferdinand I, Principele moștenitor al tronului României. A reușit să se integreze deplin și să devină, pentru națiunea română, o Principesă respectată și, din 1914, Regină.

În timpul Conferinței de Pace de la Paris și după încoronare, alături de Regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari, au participat la o amplă campanie diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu președintele SUA, Woodrow Wilson, prim-ministrul Franței, Georges Clemenceau sau cu reprezentanții de marcă ai mass-mediei europene.

*****

Pe 1 Decembrie 1918, Bucureștiul sărbătorea Unirea şi întoarcerea suveranilor din refugiul de la Iaşi. 101 salve de tun au marcat momentul. După 2 ani de refugiu, Regii României au intrat victorioși în Capitală şi au trecut călare, în fruntea armatei, alături de generalul Berthelot, şeful Misiunii militare franceze pe durata războiului.

Patru Arcuri de Triumf au ridicat bucureștenii, pentru sărbătoarea Unirii, pe Calea Victoriei.
Milioane de bucureșteni i-au aclamat fericiți.
A urmat o ceremonie la Mitropolie, apoi Regele Ferdinand a primit bastonul de Mareşal, devenind primul mareșal al României. Sărbătoarea s-a încheiat cu o procesiune de torţe.

*****

Prima statuie a Suveranei României Mari a fost inaugurată, în București pe 1 decembrie 2018, de Ziua Națională, la 100 de ani de când Regina s-a întors victorioasă din refugiul de la Iași.

Amplasat în imediata apropiere a Palatului Parlamentului, nu departe de Parcul Izvor, monumentul, realizat de sculptorul Anton Rațiu, evocă personalitatea Reginei – mamă a răniților din Primul Război Mondial. Cu o înălțime de 2 metri, așezată pe soclul din piatră cântărind 6 tone și modelată din 500 de kg de bronz, statuia amintește de sobrietatea, eleganţa şi măreţia Reginei Maria.

Sursa: Constantin Codreanu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy