Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Restricții de circulație în municipiul Odorheiu Secuiesc. Începe Raliul Perla Harghitei 2021

În perioada 6-8 mai, pe mai multe străzi din municipiului Odorheiu Secuiesc va fi restricționată circulația, din cauza Raliului Perla Harghitei 2021.
Joi, 6 mai, de la ora 6:00 până sâmbătă, 8 mai, ora 22:00, vor fi închise străzile Kossuth Lajos și Rakoczi Ferenc, până la sensul giratoriu. De asemenea,  joi, 6 mai și sâmbătă 8 mai, de la ora 19:00 până la ora 22:00, va fi închisă circulația și în Piața Marton Aron.
Vineri, 7 mai, de la ora 13:30 până sâmbătă, 8 mai, ora 22:00, va fi închisă Piața Primăriei și zona aflată în fața acesteia.
Polițiștii locali împreună cu agenții din cadrul Poliției Române și a Jandarmeriei se vor asigura ca evenimentul să se desfășoare în condiții de maximă siguranță, vor fluidiza circulația pe timpul restricțiilor aplicate în trafic.
„Solicităm participanților la trafic, să ia în considerare restricțiile aplicate și în cazul în care au parcate în acele zone autovehicule, să elibereze zona respectivă.”, este rugămintea adresată de Poliția Locală a municipiului Odorheiu Secuiesc
 Fotografii din anul 2020, atunci când a avut loc Raliul Perla Harghitei/sursa foto: Poliția Locală a municipiului Odorheiu Secuiesc.



Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *