Rezultate obținute în weekend de către jandarmii harghiteni: transport de arbori fără drept, pescuit la copcă și sprijin pentru schiori

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Jandarmeria Harghita

În acest weekend prelungit, jandarmii harghiteni au asigurat măsurile de ordine publică la o serie de manifestări cultural-artistice și sportive desfășurate pe teritoriul județului și au aplicat amenzi în valoare de 3.000 lei.

Jandarmii harghiteni au aplicat 3 amenzi în valoare totală de 3.000 de lei și 1 avertisment la Legea nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, 6 avertismente la OUG 23, privind pescuitul și acvacultura și 1 avertisment la Legea 54/2012, Legea picnicului.Totodată, au dispus și confiscarea a aproape 5 metri cubi de material lemnos specia rășinoase.
Astfel, jandarmii din cadrul Detașamentului 5 Jandarmi Toplița au surprins în două zile consecutive 24, respectiv 25 ianuarie, în apropierea municipiului Toplița, județul Harghita, 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 33 şi 44 de ani în timp ce transportau fără drept arbori de esență rășinoase.

Jandarmii au procedat la legitimarea acestora, iar în urma verificărilor a rezultat faptul că cei depistaţi nu aveau asupra lor niciun document justificativ, iar copacii nu prezentau marcă silvică. În vederea stabilirii prejudiciului și cantității de lemn jandarmii au beneficiat de sprijinul angajaților Ocolului Silvic Toplița.

Persoanele în cauză a fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 1000 lei, iar cei aproape 5 metri cubi material lemnos au fost ridicați în vederea confiscării.

În data de 26 ianuarie, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Lacu Roșu au surprins mai multe persoane ce pescuiau la copcă pe lac, fără însă a avea permisele vizate la zi, drept urmare aceștia au fost sancționați cu avertisment scris și le-a fost recomandat să își vizeze permisele de pescuit.

Tot în acest sfârșit de săptămână colegii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Lacu Roșu au fost solicitați să acorde în 5 cazuri sprijin unor schiori ce au căzut pe pârtia din Ciumani. Dacă sâmbătă, 25 ianuarie au acordat sprijin unui unui copil de 11 ani, din București, unui tânăr de 14 ani din Târgu Mureș, unei doamne de 32 de ani din Bacău și unui bărbat de 38 de ani din Cluj, duminică 26 ianuarie au acordat sprijin unui bărbat de 36 de ani din Gheorgheni.

Cei cinci turiști au acuzat în general dureri la nivelul mâinilor, într-un singur caz fiind acuzate dureri la nivelul gambei piciorului drept, toate având cauză căderea pe pârtie.

În toate cazurile jandarmii au fost solicitați de către administratorul pârtiei, colegii solicitând prin intermediul SNUAU 112 și sprijin de specialitate, oferit atât de către SMURD Gheorgheni și de către Ambulanța Gheorgheni. În cazul băiatului de 11 ani, care acuza dureri la nivelul încheieturii mâinii drepte , părinții acestuia au refuzat transportul la spital. În restul cazurilor turiștii au fost transportați la Spitalul Municipal Gheorgheni.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy