23 de deținuți de la Penitenciarul Miercurea Ciuc au refuzat masa de prânz

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Un număr 23 de deținuți de la Penitenciarul Miercurea Ciuc au refuzat masa de prânz, în semn de protest față de condițiile de detenție și pentru a solidariza cu colegii din alte penitenciare din țară.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Miercurea Ciuc, agent principal Ionela Alexandra Chițan, a declarat pentru AGERPRES că masa de dimineață a fost refuzată de 81 de persoane private de libertate, după care 49 s-au răzgândit și au cerut să li se servească micul dejun. La masa de prânz numărul s-a redus și numai 23 de deținuți au refuzat să mănânce.

Potrivit sursei citate, situația în penitenciar este liniștită, deținuții nu mai fac gălăgie, întrucât sunt angrenați în diferite activități și sunt supravegheați, în tot acest timp, de membrii grupei interne de intervenție.

„Toate activitățile se desfășoară normal, sunt supravegherea grupei de intervenție, mascații noștri, și cred că prezența lor în sine îi intimidează. S-a discutat cu ei, o mare parte nu sunt de acord cu revolta colegilor, pentru că măsurile se răsfrâng asupra tuturor. Nu mai fac gălăgie, pe timpul zilei foarte mulți participă la alte activități, fie că sunt la sala de sport sau la plimbare, la cursurile de școlarizare și în camere nu mai sunt atât de multe persoane”, a declarat Ionela Alexandra Chițan.

În noaptea de marți spre miercuri, grupa de intervenție a Penitenciarului din Miercurea Ciuc a folosit gaze lacrimogene pentru imobilizarea unor deținuți care erau violenți verbal, se baricadaseră în cameră și amenințau că incendiază diverse lucruri. După ce au fost duși la cabinetul medical, deținuții respectivi au fost cazați în camere separate.

Purtătorul de cuvânt al penitenciarului a ținut să puncteze că măsurile au fost luate gradual și grupa de intervenție a acționat după miezul nopții și după ce s-a negociat ore întregi cu deținuții.

Persoanele private de libertate care s-au revoltat la Penitenciarul Miercurea Ciuc solicită îmbunătățirea condițiilor de detenție și prelungirea programului tv după ora 23,00, în condițiile în care în timpul Campionatului European de Fotbal au avut voie să se uite la meciuri până după această oră.

AGERPRES

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy