A fost aprobat noul caiet de sarcini aferent contractului de concesiune a gestiunii activității Centrului de Management Integrat al deșeurilor de la Remetea

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Luni,  4 octombrie, în format online,  a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita, cel mai important punct pe ordinea de zi fiind aprobarea noului caiet de sarcini aferent contractului de concesiune a gestiunii activității Centrului de Management Integrat al deșeurilor de la Remetea.

Azi votăm ceva ce nu are nimic ascuns. Am reușit să punem la punct lucrurile și să aducem în fața consiliului acest proiect atât de important pentru dezvoltarea unui sistem integrat de gestiune a deșeurilor. Astfel, dacă primul caiet de sarcini avea lacune și erau aspecte care nu erau cuprinse în el, colegii, au luat exemplele negative din celelalte județe, au analizat situația specifică județului nostru și după luni bune au reușit să întocmească un caiet de sarcini cu care putem merge mai departe”,  a precizat în deschiderea ședinței, Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

Incze Csongor, administratorul public al județului, responsabil de proiect a prezentat pașii parcurși de echipa consiliului județean împreună cu ADI SIMD Harghita, apreciind că “suntem la sfârșitul unei munci imense, dar totodată la începutul unei munci cu și mai mare volum”.

Noul caiet de sarcini aferent contractului de concesiune a gestiunii activității de operare a depozitului de deșeuri cuprinde descrierea tehnică,  cerințele și modul de funcționare a centrului, care sunt etapele de gestiune a deșeurilor de la separare la compostare, tratamentul deșeurilor biodegradabile, o serie de instrucțiuni și obligații pe care societatea care va câștiga licitația va trebuie să le respecte.

Pe 12 februarie am primit sarcina să mă ocup cu aceasta problemă și atunci situația era că, o licitație era anulată, deoarece o firmă a contestat și a formulat observații în 236 de puncte. Am considerat că o parte a acestor observații au fost fondate și de aceea am oprit achiziția și am decis să reîncep construirea acestui caiet de sarcini pas cu pas. Un lucru foarte important a fost să rezolvăm situația patrimonială a stației de la Sânsimion, și aici trebuie să-i mulțumesc pentru sprijin primarului, Kozma István. Un alt punct, valoarea contractului era subevaluată, când am refăcut calculele a reieșit că au fost subevaluate și cheltuielile de funcționare, dacă continuam așa puteam ajunge ca în situația din sectorul 1, din București. Am primit o mână de ajutor de la ministrul Tanczos Barna, în relația cu autoritatea de management, ca să vedem exact unde trebuie să lucrăm, ce trebuie să remediem”, a mai adăugat Incze Csongor.

Analizând  situația si caracterul de urgență, pentru că până în 2023 trebuie pornit sistemul de management, s-a luat decizia să nu se apeleze la o firmă de consultanță și astfel după luni de muncă în echipă, caietul de sarcini a ajuns în faza finală, fiind aprobat de minister.

În cadrul ședinței a mai fost aprobată și atribuirea lucrărilor de refacere a DJ132A, drum afectat de inundații, către societatea consiliului județean, Întreținere Drumuri Harghita, deoarece lucrările sunt urgente pentru a nu periclita siguranța circulației.

Totodată, în cadrul proiectului de finanțare „Electrificarea gospodăriilor izolate din județul Harghita”, cu granturi norvegiene, a fost aprobate modelul de contract și cheltuielile de asigurare, de acest proiect urmând a beneficia 52 de gospodării .

Deoarece Consiliul Județean Harghita este una dintre cele trei unități centralizate de achiziții publice de la nivel național, pentru operaționalizarea aparatului de specialitate a fost aprobată modificarea regulamentul de funcționare și organigrama acestuia.

De asemenea, au mai fost luate decizii cu privire la asocierea Consiliul Județean Harghita cu Municipiul Gheorgheni, în vederea înființării Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Centru Sportiv Harghita – Gheorgheni – Harghita – Gyergyó Sportközpont Önkormányzati Fejlesztési Társulás, fiind aprobați și pașii următori pentru realizarea incubatorului de afaceri de la Bălan.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy