A fost semnat contractul pentru supravegherea lucrărilor de reabilitare a DJ131 – DJ133- DJ137A

0

Articol disponibil în: Magyar Română

  • A fost semnat contractul pentru supravegherea lucrărilor de reabilitare a DJ131 – DJ133- DJ137A

Pentru reabilitarea unei porțiuni de drum de aproximativ 50 km, a fost semnat, marți, 22 iunie, contractul pentru diriginte de șantier, cu societatea Venturo Investment SRL.

Localitățile care vor beneficia de această investiție sunt: Petecu, Ulieș, Nicolești, Oțeni, Tăureni (DJ137A) și Ocland, Sânpaul, Petreni, Orășeni, Daia, Ighiu, Tăureni, Ulieș (DJ131–DJ133).

Valoarea investiției este de peste 99,9 milioane lei cu tva.

Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, s-a arătat încrezător că lucrările vor fi derulate cu profesionalism, subliniind că prin intermediul societății care va reabilita drumurile județene se va asigura și întreținerea de vară și cea de iarnă. Totodată, vicepreședintele a precizat că mai mult ca sigur în momentul când va fi predat drumul către societatea din Italia, se vor institui restricții de circulație pentru autoturismele de mare tonaj.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita,  a apreciat că azi s-a semnat contractul prin care reabilitarea drumurilor este mai aproape de realizare, subliniind faptul că, societatea din Italia s-a angajat ca în circa două săptămâni să facă recepția drumului și să înceapă lucrările după instalarea șantierului. Totodată, compania va realiza lucrări de întreținere pe această secțiune de drum, acolo unde este necesar.

György Sándor, primarul comunei Ulieș, i-a încurajat pe cetățeni să aibă răbdare, pentru că dacă s-a ajuns în acest punct, cu siguranță, prin cooperare și muncă în echipă, drumul va fi reabilitat conform așteptărilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy