A încetinit declinul populaţiei maghiare din Transilvania cu 17,4% în primele cinci luni ale anului

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Potrivit unui comunicat publicat luni pe portalul de date statistice transilvan Erdélystat (Erdelystat.ro), declinul natural al populaţiei din Ţinutul Secuiesc a încetinit în primele cinci luni ale anului cu 17,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, transmite MTI.

Erdélystat a analizat datele populaţiei publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) din România, defalcate pe judeţe, iar
concluziile legate de Ţinutul Secuiesc se bazează pe datele judeţelor Harghita şi Covasna. S-a constatat că în judeţele Harghita şi Covasna s-au născut, în primele cinci luni ale anului, 2152 de copii, cu 98 mai mulţi copii, adică cu 4,8% mai mult decât în perioada ianuarie-mai 2018. În aceeaşi perioadă, în cele două judeţe au fost înregistrate 2799 de decese. Aceasta reprezintă o scădere cu aproximativ 1,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent când au fost înregistrate 2837 de decese.

Creşterea semnificativă a numărului de naşteri şi scăderea numărului de decese în Ţinutul Secuiesc au dus la declinul natural
(647 de persoane) cu 17,4% mai mic decât în aceeaşi perioadă din 2018 (783 persoane). Datele privind sporul natural a populaţiei sunt calculate în funcţie de numărul de naşteri şi decese şi nu reflectă procesele de migraţie.

Potrivit datelor procesate, în Ţinutul Secuiesc a crescut şi numărul căsătoriilor: în primele cinci luni ale anului s-au căsătorit 887 de cupluri, în creştere cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Datele privind creşterea natalităţii se datorează judeţului Harghita, în timp ce în judeţul Covasna se observă o stagnare, o
uşoară scădere, se mai arată în comunicat.

Datele din Ţinutul Secuiesc sunt semnificativ diferite faţă de media transilvăneană. În Transilvania, în perioada analizată,
declinul populaţiei s-a accelerat uşor: natalitatea (25 256) a fost mai mică cu 1,7%, iar numărul de decese (36 457) cu 1% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Numărul căsătoriilor din Transilvania a fost cu 9,9 % mai mic decât cu un an mai devreme.

În ceea ce priveşte judeţele Bihor, Satu Mare şi Sălaj, Erdélystat a constatat, pe baza datelor, că şi în Partium a crescut numărul naşterilor, respectiv a scăzut numărul deceselor. Aici, declinul populaţiei a încetinit cu 6,5%, iar numărul căsătoriilor a scăzut cu o rată mult mai mică faţă de media transilvăneană (1,7%).

Pe baza datelor din judeţele Mureş şi Cluj, Erdélystat a constatat că în Transilvania Centrală, declinul natural al populaţiei s-a accelerat cu 3,2%, în timp ce numărul căsătoriilor a scăzut cu 5,1%.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy