Accidentat grav de o vacă lovită de un autoturism

0

Articol disponibil în: Română

Un bărbat din Porumbenii Mari a fost accidentat grav de o vacă lovită de un autoturism a cărui conducătoare auto nu a adaptat viteza la condiţiile meteo şi de drum, pe timp de ploaie

La data de 12.10.2015, în jurul orei 07:15, K.Z. de 39 de ani, din comuna Porumbeni, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 137, pe raza localităţii sale de domiciliu, pe direcţia Odorheiu Secuiesc – Cristuru Secuiesc, nu a adaptat viteza la condiţiile meteo şi de drum, pe timp de ploaie şi carosabil ud, a acroşat o vacă, iar din impact aceasta l-a lovit pe S.L. de 39 de ani, localnic.

În momentul producerii accidentului, din care au rezultat rănirea gravă a însoţitorului de animale, rănirea uşoară a pasagerei de autoturism K.M. de 54 de ani, din oraşul Cristuru Secuiesc, precum şi pagube de circa 2.000 de lei, nici unul dintre cei implicaţi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cauză sunt continuate cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, pentru care va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

Sursa: IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy