AFIR a publicat ghidurile consultative pentru investițiile menite să reducă efectele dezastrelor naturale

0

Articol disponibil în: Română

Foto cu caracter ilustrativ

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunile consultative ale Ghidului solicitantului pentru submăsura 5.1 Sprijin pentru investiţii în acțiuni preventive menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și catastrofale și pentru submăsura 5.2 Sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente catastrofale, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Ghidurile pot fi consultate pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Transparență decizională. Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail [email protected], până la data de 20 februarie 2020.

Reamintim că prin submăsura 5.1 – privați, sprijinul financiar nerambursabil este de 80% din totalul cheltuielilor eligibile pentru fermierii individuali și de 100% din cheltuielile eligibile pentru grupurile de fermieri (societăți, cooperative, grupuri de producători). Valoarea finanțării acordate este de maximum 250.000 de euro/ proiect pentru investiții în instalații, echipamente pentru asigurarea biosecurității și infrastructură sanitară în cadrul fermelor (de exemplu: construcția și dotarea filtrului cu grup sanitar și dușuri, vestiare etc.).

De asemenea, pentru submăsura 5.1 – publici, sprijinul public nerambursabil este de 80% din totalul cheltuielilor eligibile și poate ajunge la 100% dacă sunt îndeplinite cumulativ o serie de condiții menționate în Ghidul solicitantului. Valoarea finanțării nu poate depăși 30.000 de euro pentru investiții în instalații de dezinfectare şi dezinsecţie, 100.000 de euro pentru investiții în creșterea capacității operaționale a laboratoarelor, prin dotarea acestora şi achiziția de mijloace de transport a probelor sau 20.000 de euro pentru achiziții de camere frigorifice pentru depozitarea temporară a animalelor sălbatice ucise.

În ceea ce privește investițiile eligibile în cadrul submăsurii 5.2, acestea sunt: achiziția animalelor de reproducție destinate repopulării în vederea restabilirii producției agricole, achiziția animalelor de reproducție destinate reprofilării fermelor afectate, prin popularea cu alte specii de animale și extinderea și/sau modernizarea în scopul adaptării adăposturilor de animale. Valoarea maximă a fondurilor nerambursabile care se pot obține prin intermediul submăsurii 5.2 este de 200.000 de euro/ proiect, sprijinul fiind 100% nerambursabil.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy