Ample acţiuni desfăşurate la sfârşitul săptămânii de poliţiştii harghiteni

0

Articol disponibil în: Română

În cele trei zile de week-end, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita au fost organizate şi executate ample acţiuni, pe raza întregului judeţ, pe linia supravegherii şi controlului circulaţiei rutiere, precum şi pentru depistarea şi tragerea la răspundere a celor ce încalcă prevederile legale în domeniu, în vederea creşterii gradului de siguranţă în trafic.

La aceste acţiuni au participat 134 de poliţişti de la structurile de poliţie rutieră, ordine publică şi transporturi, care au utilizat 43 de autospeciale, dintre care 8 dotate cu aparatură radar.

Astfel, ca urmare a încălcărilor legislative constatate, poliţiştii au întocmit 10 dosare de cercetare penală, au reţinut 9 permise de conducere, au retras 4 certificate de înmatriculare şi au aplicat 212 sancţiuni contravenţionale cu amendă, al căror cuantum total se ridică la 82.047 de lei.

Reamintim că, principalele cauze generatoare de accidente sunt viteza excesivă şi neadaptată la condiţiile de drum, depăşirile neregulamentare şi circulaţia pe contrasens, neacordarea de prioritate pietoni şi auto, consumul de băuturi alcoolice, neatenţia în conducere şi oboseala accentuată la volan, toate acestea însemnând, de fapt, nerespectarea legislaţiei în domeniu şi neadoptarea unei conduite preventive.

Iată de ce, poliţiştii vor continua activităţile specifice pe linie rutieră, sens în care atrag atenţia tuturor participanţilor la traficul rutier cu privire la obligativitatea respectării tuturor prevederilor legale.

Sursa: IPJ Harghita

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy