Anunț cu privire la deșeuri – materiale de construcții

0

Articol disponibil în: Magyar Română

”Stimați locuitori, suntem bucuroși să constatăm că pe tot teritoriul orașului se lucrează la reabilitarea apartamentelor și a caselor de locuit. Este un semn că orașul se află pe o traiectorie bună și că viața reîncepe la Bălan, iar oamenii continuă și doresc să trăiască aici.

Avem însă o problemă cu cei care depozitează materialele de construcții pe lângă platformele de gunoi și în alte locuri neautorizate.

Procedura corectă privind aceste deșeuri este următoarea: materialele se pun în saci de rafie și se depozitează în imediata vecinătatea a locuinței (în fața scării de bloc, sau a gardului de acces pe proprietate), apoi se contactează Serviciul Public (0266330325), iar acesta, contra unei taxe modice fixate în funcție de cantitate, se va deplasa la domiciliul dumneavoastră și va ridica deșeul rezultat.

Depozitarea neconformă a acestui tip de deșeu produce daune localității, presupunând cheltuieli mai mari pentru bugetul local!

De asemenea, vă atragem atenția că pentru astfel de situații putem aplica amenzi celor care depozitează neconform materiale de construcții.

În fotografii aveți o situație concretă, în care un autor necunoscut a depozitat deșeu de construcții pe o platformă de gunoi (platforma de la cântar). Din păcate, angajații serviciului public au fost astfel nevoiți să recolteze deșeul provenit din construcții și să-l separe de cel menajer, urmând ca acesta să fie transportat spre depozitare conformă.

Dacă aveți cunoștință de astfel de persoane care nu respectă legislația în privința depozitării deșeurilor (inclusiv a materialelor de construcții) vă rugăm să ne contactați pentru a putea aplica măsurile legale!”

Serviciul Public Bălan

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy