Au fost publicate rezultatele examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2020 (înainte de contestații)

0

Articol disponibil în: Română

Foto cu caracter ilustrativ/ Libertatea

 

 

Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de bacalaureat 2020 în județul Harghita este de 31,00%,  

Din totalul candidaților promovați (217), 150 de candidați fac parte din promoția curentă, iar 67 de candidați provin din promoțiile anterioare. Rata de succes pentru promoția 2019 – 2020 este de 30,24%. În cazul promoțiilor anterioare, procentul candidaților promovați este de 32,84%.

La probele scrise s-au prezentat 700 de candidați din cei 805 de candidați înscriși. Nu au fost candidați eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Județele cu rate de promovare de peste 35%, în sesiunea curentă, sunt: Caraș-Severin (35,1%), Vâlcea (35,2%), Covasna  (35,4%), Bistrița Năsăud (35,7%), Suceava (36%), și Botoșani (41,7%). Rata de reușită pentru candidații din Capitală este de 34,2%. Harghita are un procent de promovabilitate de 31%. Rezultate scăzute (sub 25%) s-au înregistrat în județele Vrancea (24,3%) și Ilfov (24,7%).

Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie şi candidații eliminați.

Rezultatele (înainte de contestații) au fost afișate astăzi, 2 septembrie, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. La fel ca în prima sesiune, rezultatele sunt publicate prin anonimizare, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, tot astăzi, în intervalul orar       14:00 – 20:00. În cazul formulării și transmiterii în sistem electronic a contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy